Ardudul, capitala luptelor pentru o zi



3

Oraşul Ardud s-a îmbrăcat sâmbătă în straie de sărbătoare. Asta pentru că în sala Liceului Tehnologic Ardud a avut loc ediţia cu numărul şase a Cupei Cetate Ardud, un puternic turneu international de lupte.

Peste 200 de sportivi din România, Ucraina, Slovacia, Rep. Moldova şi Ungaria s-au întrecut în sala frumos pregătită pentru o competiţie de asemenea anvergură. Iar cum era de aşteptat luptătorii de la CS Satu Mare-Cetate Ardud au reuşit să urce pe podium de nu mai puţin de 24 de ori. Printre participanţi s-au numărat medaliaţi la C.M. şi C.E. de cadeţi şi juniori, vedeta fiind Lenard Berei de la CS-Cetate, vicecampion european de cadeţi. Pe cele două suprafeţe de luptă au avut loc confruntări interesante, la 24 de categorii de greutate şi patru categorii de vârstă. Iar asistenţa numeroasă şi-a încurajat de fiecare data favoritul.
Sigur ca această competiţie nu ar fi putut avea loc fără aportul şi implicarea unor oameni şi instituţii cu suflet mare, care sunt şi vor fi alături de acest sport de tradiţie din judeţ. Aici amintim Primăria şi Consiliul Local Ardud, Consiliul Judeţean Satu Mare, DJST, AJ de Lupte Satu Mare, Liceul Tehnologic Ardud, Liceul I.C. Brătianu, Ocolul Silvic Ardud, Vasile Fuşle, Avorniciţii Nicolae, Claudiu Ardelean, Sorin Lăpuşte, Ciprian Crăciun, Ioan Bud, Sorin Danciu, Romulus Boitor, Leontina Salai şi echipa sa, Primăria Terebeşti şi Asociaţia Petofi, unde doamnele au pregătit timp de două zile bucate alese pentru peste 300 de sportivi, antrenori, oficiali şi invitaţi. Rezultatele elevilor antrenaţi de Tudor Barbul, Francisc Szabo, Ludovic Lieb, Norocel Barbur şi Claudiu Blaga au fost din nou la înălţime, reuşind, cum am amintit mai sus, să cucerească 23 de medalii la toate vârstele, 6 de aur, 9 de argint şi 8 de bronz. La care se mai adaugă sigur, încă una de aur, la echipe, unde CS-Cetate a dominat autoritar. Iată rezultatele:
Copii 2: Daniel Pop    (20 kg) – 1, Denis Botoş (25 kg) – 2, David Pop (35 kg) – 2, Eduard Feher (35 kg) – 3.
Copii 1: Raul Zarzu (26 kg) – 1, Andreea Pataki (57 kg) – 1, Marian Zaha (35 kg) – 2, Andrei Buzilă (47 kg) – 2, Andrei Barbul (58 kg) – 2, Luca Bud (100 kg) – 2, Remus Cardoş şi Trandafir Silaghi, ambii la 26 kg – 3, Oros Paul (30 kg) – 3, Adrian Pop (69 kg) – 3 şi Denis Pop (100 kg) – 3.
Cadeţi: Marius Bulgăr (38 kg) – 1, Sabinel Lobonţ (50 kg) – 2, Gerhard Diczik (85 kg) – 2, Cătălin Dângă (50 kg) – 3 şi Peter Peck (58 kg) – 3.
Juniori: Mădălin Bulgăr (60 kg) – 1, Lenard Berei (100 kg) – 1, Cristian Szabo (74 kg) – 2.
La final a urmat festivitatea de premiere, unde sportivii au fost recompensaţi cu medalii, diplome, cupe şi premii consistente oferite de vice-preşedintele FRL, Mugurel Dumitru.

Oaspeţi de seamă la Ardud

4
La deschiderea festivă a turnului care a avut loc sâmbătă dimineaţă, au fost prezente oficialităţi de seamă ale judeţului, oraşului Ardud dar şi oameni marcanţi ai luptelor.
Astfel, au ţinut să fie prezenţi la deschiderea oficială, preşedintele Consiliului Judeţean Adrian Ştef, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mircea Govor, primarul Ardudului Ovidiu Duma şi vicepreşedintele Federaţiei Române de Lupte, Mugurel Dumitru. Aceştia au vorbit foarte frumos despre acest turneu, despre lupte, despre faptul că la Ardud s-a adunat lumea bună a sportului, felicitând organizatorii pentru această reuşită de excepţie. Şi totodată au promis că vor fi alături de aceşti copii minunaţi, de antrenorii care, cu sacrificii au reuşit să aducă luptele la un nivel foarte ridicat şi să ducă numele judeţului peste hotare. Nu în ultimul rând au ţinut să vadă la lucru luptătorii sătmăreni directorul DJST Virgil Dragoş, directorul CS Satu Mare Marcel Tarţa, preşedintele CSM-ului, Valer Neagu, Vasile şi Vasile Fuşle jr, secretarul Primăriei Ardud Cristian Micle, Cristian Vasil, directorul liceului din Ardud, dar şi arbitrul cu cinci Olimpiade la active, Ovidiu Lazăr.
Din partea Federaţiei Române de Lupte, Adrian Ştef şi Mircea Govor au primit plachete pentru sprijinul acordat acestui sport, iar Tudor Barbul a fost recompensat cu titlul de antrenor emerit în lupte.

DANIEL CHIOREAN





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts