Gardoş, eliminat în meciul cu Sheffield Utd



Sătmăreanul Florin Gardoş a fost eliminat în minutul 90 al meciului dintre Sheffield United şi Southampton, din sferturile de finală ale Cupei Ligii Angliei, pe care echipa antrenată de Roland Koeman l-a pierdut cu scorul de 1-0.

Fundaşul sătmărean a fost titular la echipa de pe locul 5 din Premier League, la fel cum s-a întâmplat şi în precedentele două tururi din Cupa Ligii, cu Arsenal şi cu Stoke.

Fostul stelist nu a putut însă să împiedice eliminarea din competiţie a echipei sale, care a pierdut prezenţa în penultimul act în faţa unei grupări din liga a treia, care este antrenată de fiul legendarului Brian Clough, Nigel.
Unicul gol al partidei disputate pe Bramall Lane a fost marcat de Mark McNulty, în minutul 63, după o eroare mare a portarului lui Southampton, Fraser Forster.

Gardoş a fost eliminat în minutul 90, primind direct cartonaşul roşu după un fault comis asupra autorului golului gazdelor.

În Premier League, internaţionalul român nu a apucat încă să debuteze ca titular, având doar trei apariţii din postura de rezervă.

Pentru Southampton, care a avut un debut excelent de sezon, în care a ajuns inclusiv pe locul 2 în Premier League, a fost cea de-a cincea înfrângere consecutivă în toate competiţiile.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts