Lenard Berei, numărul 1 la lupte



lupte

Secţia de lupte a clubului CS Satu Mare-Cetate Ardud şi-a încheiat activitatea din acest an cu ultimul turneu de la Arad, unde sportivii au fost din nou la înălţime.

Iar la final de 2014, antrenorii au decis să întocmească un top 10 al celor mai buni performeri. Liderul acestui clasament nu putea să fie altul decât Lenard Berei, care are în palmares pe 2014 un titlu de vice-campion european de cadeţi, două titluri de campion la cadeţi, greco-romane şi pe plajă, plus multe clasări pe podium la turnee internaţionale. În plus s-a clasat pe trei în topul anual al DJST Satu Mare, iar antrenorul acestuia, Tudor Barbul, a primit o distincţie pentru întreaga sa activitate. Lenard Berei este şi un obişnuit al loturilor naţionale, acolo unde îşi petrece câte zece luni pe an.

Clasamentul continuă cu locul doi, unde îl avem pe Mădălin Bulgăr, care a reuşit în acest an să devină campion de juniori şi medaliat cu argint la cadeţi lupte pe plajă, respectiv bronz la Naţionalele de cadeţi. Locul trei îi aparţine lui Sabinel Lobonţ, campion naţional de cadeţi. Poziţia a patra le revine lui Marius Bulgăr şi Gheorghe Dângă, care au devenit în acest an vice-campioni naţionali de cadeţi. Urmează Ovidiu Lăpuşte cu un bronz la juniori, iar la poziţia a şasea îi găsim pe Raul Zarzu şi Andrei Barbul, campioni naţionali de copii. Sandor Peck a prins locul şapte în top cu un bronz la Naţionalele de cadeţi. Locul opt se împarte între Adrian Pop, Pavel Paul, Paul Oros şi Marian Zaha, cu medalie de bronz la finalele de copii. Pe nouă îl găsim pe Gerhard Diczik, care s-a clasat pe cinci la C.N. de copii, iar ultima poziţie în top îi aparţine Andreei Pataki, sportivă care a îmbrăţişat acest sport şi care are un viitor frumos în faţă.

Aceşti copii minunaţi sunt antrenaţi de Tudor Barbul, Francisc Szabo, Ludovic Lieb, Norocel Barbur şi Claudiu Blaga. Sigur că aceste performanţe nu ar fi putut fi realizate fără aportul unor instituţii sau oameni cu suflet mare. Aici amintim Primăria şi Consiliul Local Ardud, Consiliul Judeţean Satu Mare, Primăria Terebeşti, DJST Satu Mare, AJ de Lupte Satu Mare, Liceul Tehnologic Ardud, Ocolul Silvic Ardud, Vasile Fuşle, Avorniciţii Nicolae, Claudiu Ardelean, Sorin Lăpuşte, Ciprian Crăciun, Ioan Bud, Sorin Danciu, Romulus Boţoiu, LPS Satu Mare, Şc. Gen. Mădăras, Şc. Gen. Terebeşti, familia Salai şi Asociaţia Petofi.

Daniel Chiorean





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts