More


    Piticii de la CS Primavera, cu două victorii la Cupa CFR 1907 Cluj

    - Advertisement -

    primavvera

    Grupa 2007 de la CS Primavera Satu Mare a participat zilele trecute la Cupa CFR 1907 Cluj. Elevii antrenorului Dorin Ţuţuraş, care a evoluat doi ani la Cluj, au reuşit două victorii, aflându-se la prima competiţie înafara judeţului.

    Primavera a învins cu 1-0 pe CFR 2 şi cu 3-0 pe Dribli Cluj, pierzând cu 0-2 în faţa CFR-ului, 0-1 cu Balmazujvaros şi 1-4 cu ISCT Câmpia Turzii. Totuşi, de lăudat această evoluţie având în vedere de valoarea adversarilor, iar copiii, alături de părinţi, merită toate felicitările pentru efortul depus.

    La final, micii fotbalişti sătmăreni au avut parte de o surpriză din partea seniorilor de la CFR, care au făcut o poză alături de micuţi. Printre aceştia s-au numărat Panin, Tade, Camorra, Djokovic şi alţii, care au fost asaltaţi de jucătorii de la Primavera. Iar colaborearea dintre cele două cluburi va continua având în vedere buna relaţie dintre antrenorul Ţuţuraş şi echipa clujeană.

    Iar, din partea clubului, surprizele vor continua. Zilele următoare va avea loc o sesiune foto, aşa cum îi stă bine unui club profesionist, unde jucătorii, la toate categoriile de vârstă, vor face poze pentru calendarul din 2015.

    Pentru CS Primavera au jucat la Cluj: Andrei Turcu, Darian Oşan, Tudor Birtoc, Raul Geiger, Darius Rogoz, Teodor Ploeştianu, Mark Ferenti, David Rotvas, Rareş Corodan, Denis Ilban şi Rareş Moldovan – antrenor Dorin Ţuţuraş.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img