More


    A crescut salariului minim pe economie dar şi amenzile pentru şoferi

    - Advertisement -

    soferi

    Noul an a adus, încă din prima zi, creşterea salariului minim, un preţ ceva mai mare la energie şi majorarea amenzilor de circulaţie, dar şi o cotă TVA mai mică în turism şi un impozit redus aplicat companiilor pentru construcţiile speciale. Salariul minim brut pe economie a urcat de la 900 lei la 975 de lei din 1 ianurie 2015, iar această majorare va antrena automat şi creşterea cuantumului amenzilor rutiere, în condiţiile în care un punct-amendă reprezintă 10% din salariul minim.

    De asemenea, Autoritatea de Supraveghere Financiară va reduce mai multe taxe şi cote aplicate pieţei de capital şi fondurilor de pensii, inclusiv cota din contribuţiile brute încasate de fondurile de pensii administrate privat, precum şi a cotelor aplicate ofertelor publice de vânzare şi cumpărare.

    Totodată, în sistemul contabil al companiilor este introdusă atât cota redusă de TVA, de 9%, pentru serviciile din turism care includ minim cazare, cât şi noile reguli de taxare cu TVA a serviciilor electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune şi televiziune prestate către consumatori, care stabilesc că furnizorii de servicii vor fi obligaţi să colecteze TVA din fiecare stat membru în care au consumatori. Tot de la 1 ianuarie este aplicat un sistem de evaluare a performanţei funcţionarilor implicaţi în sistemul de gestionare a fondurilor europene şi doar acele persoane care performează la locul de muncă vor primi, în continuare, majorarea salarială asigurată de Uniunea Europeană pentru funcţionarii din sistemul de gestionare a fondurilor UE.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img