Bicfalvi vrea 1 milion pe sezon

Careianul Eric Bicfalvi a negociat în ultimele zile cu cea mai puternică formaţie din Kazahstan – campioana Astana, dar cele două părţi nu au ajuns la un acord, pretenţiile mijlocaşului nostru fiind enorme: 1 milion de euro pentru fiecare an de contract. Aflat probabil la cel mai bun sezon al carierei – e golgheterul campionatului Ucrainei după 14 etape, cu 9 goluri, Eric Bicfalvi a intrat în ultimele şase luni de contract cu Volyn Luţk. Ca atare, internaţionalul nostru poate semna cu orice formaţie, iar evoluţiile excelente din ultima perioadă l-au adus în atenţia multor cluburi din Kazahstan, Rusia, Turcia şi Germania. În pole-position pentru aducerea lui Bicfalvi era FC Astana, care are un buget impresionant pentru un campionat care nu spune mai nimic iubitorilor de fotbal din Vest, dar nici măcar aceasta nu a putut să îi satisfacă pretenţiile financiare fostului stelist. Potrivit presei ucrainene, Eric a cerut 1 milion de euro pe sezon, de peste 5 ori mai mult decât primeşte în prezent la Volyn. Negocierile s-au sistat, iar Bicfalvi analizează celelalte oferte, sperând măcar la o primă de instalare consistentă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

ALERTĂ! Mai avem un CAZ de CORONAVIRUS în județ. Încă un bărbat, depistat POZITIV

Județul Satu Mare se confruntă cu un nou caz de coronavirus. Dacă până acum am avut de a face cu un caz din Iași...

Un nou caz în județ! Bărbat din zona Oașului cu CORONAVIRUS.

Un nou caz de Coronavirus a fost confirmat în județul Satu Mare. Ar fi vorba de un bărbat de peste 70 de ani din...

NU UITA! La noapte ROMÂNIA trece la ora de vară! STĂM ÎN CASĂ CU O ORĂ MAI PUȚIN!

Ora de vară 2020. În această noapte , România trece la ora de vară: Ora 03:00 va deveni ora 04:00 și vom dormi cu...

Mai e puțin și trecem la SCENARIUL 4 în România! Ce măsuri suplimentare ar urma să se ia!

Numărul de infectări cu COVID-19 a crescut în România, în ultimele zile, iar autoritățile încep să se pregătească pentru scenariul 4, atunci când vor...

NORMALIZARE. Numărul celor care TRAZITEAZĂ vămile din județ, în scădere DRASTICĂ

În perioada 27.03.2020, ora 19:15 - 28.03.2020, ora 07:15, la PTF Petea, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 164 persoane. Dintre acestea,...