More


    Gabriel Sandu dezvăluie că șpaga Microsoft a ajuns la PDL și Emil Boc

    =

    image-2009-12-23-6755356-41-gabriel-sandu

    Potrivit informaţiilor apărute în presă încă de la începutul acestei săptămâni, Gabriel Sandu, arestat preventiv în dosarul Microsoft-EADS, le-a declarat anchetatorilor, în susţinerea solicitării sale de plasare în arest la domiciliu, că pe întreaga durată a mandatului său de ministru al Comunicaţiilor ar fi finanţat lunar PDL cu sume însumând aproximativ 300.000 de euro.

    El mai susţine că a înmânat aceşti bani direct şefului său, premierul de la acea vreme, Emil Boc. “Pe întreaga perioadă a mandatului meu de ministru, am finanţat PDL cu sume lunare însumând circa 300.000 de euro în total. Aceste sume le-am înmânat direct şefului meu, Emil Boc, primul ministru al României. Recunosc şi admit, de asemenea, că am acceptat să finanţez partidul şi acţiunile sale, pentru a-mi facilita sprijinul politic şi a-mi menţine funcţia de ministru dar şi poziţia în conducerea centrala PDL.Mai precis, în cazul meu, aveam de adus la partid circa 5 milioane de euro, am avansat aceşti bani din fondurile personale, legale, şi le-am recuperat parţial în modalitatea expusă de Claudiu Florică, Dorin Cocoş şi Gheorge Ştefan. Practic eu trebuia să particip la campania prezidenţială din 2009 cu patru milioane de euro”, ar fi declarat Sandu, potrivit Antena 3.

    Gabriel Sandu le-a mai spus procurorilor DNA care instrumentează dosarul Microsoft că o parte din banii daţi ca mită ar fi ajuns şi la foştii miniştri Adriean Videanu şi Radu Berceanu, dar şi la Roberta Anastase.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img