Gyenes ajunge pe malul Pacificului

Mani-Gyenes-PS-5-Dakar-2015

Etapa a cincea a Raliului Dakar a avut parte de o nouă specială în deşertul Atacama, de această dată însă nu au mai fost dune ca în ziua precedentă ci multă piatră și fesh-fesh. Sătmăreanul Mani Gyenes a ajuns în Antofagasta cu al 23-lea timp al zilei și este pe locul 37 în clasamentul general.

Etapa cu numărul cinci din această ediție a Raliului Dakar i-a dus pe concurenți din Copiapo la Antofagasta și a măsurat 697 de km, 458 dintre aceștia fiind km care au alcătuit proba specială. Deși se află tot în deșert de această dată riderii au avut parte de un peisaj cu totul diferit față de cel din zilele precedente. S-a mers pe multe drumuri de pământ, pe suprafețe cu multă piatră și în zone cu fesh – fesh (un nisip foarte fin care îți dă senzația unui teren dur și din acest motiv uneori reprezintă adevărate capcane).

Mani Gyenes #49 Autonet Motorcycle Team:”A fost o zi ok și dacă nu am mai avut quaduri în față am putut să mai reduc din ecartul la general. Speciala aceasta care s-a terminat în Antofagasta a fost una rapidă și foarte solicitantă din pricina terenului cu foarte multă piatră și fesh-fesh, dar a fost ok. Pe 9 ianuarie ajungem la Iquique și aceasta este ultima specială înainte de ziua de odihnă. Sper să mai pot recupera câteva minute la general. Cele mai grele zile din raliu vor fi săptămâna viitoare.”

După ce a avut probleme tehnice în speciala a doua și a pierdut aproape o oră, Mani încearcă în fiecare zi să se apropie cât mai mult de targetul său – locul 20 la general. De când a ajuns în Chile a recuperat opt poziții, iar înainte de startul în cea de a șasea specială a raliului s-a aflat pe locul 37 în clasamentul general.

Totuși, fiind înscris la clasa Maraton, sătmăreanul trebuie să își menajeze motocicleta pentru a fi sigur că ajunge la finiș cu același motor cu care a pornit din Buenos Aires.

Ieri s-a concurat de la Antofagasta la Iquique, riderii trecând pe lângă malul Oceanului Pacific din vârful dunelor și ulterior au ajuns la podiumul de final de zi amplasat în centrul orașului. Afectat în aprilie 2014 de un cutremur de 8.2 grade, Iquique a fost ales ca oraș pentru ziua de odihnă (10 ianuarie) tocmai pentru a ajuta cât mai mult economia din această zonă.

Etapa a măsurat 688 de km, 318 dintre aceștia fiind reprezentați de proba specială. La finalul acesteia, sătmăreanul nostru a terminat pe locul al 22.

Dacă azi concurenţii sunt liberi, duminică vor pleca din nou la drum de la Iquique la Uyuni, vor parcurge 713 km, din care 321 de km de probă specială.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

MOBILIZARE. ÎMPREUNĂ PENTRU MEDICII SĂTMĂRENI, ÎMPREUNĂ PENTRU VIAȚĂ

Membri Asociației Uniți pentru Satu Mare s-au mobilizat exemplar și până acum au reușit să adune fonduri pentru a ajuta medicii sătmăreni aflați în...

OFICIAL. Cadre Medicale de la AMBULANȚĂ, în IZOLARE. S-a intervenit la un CAZ SUSPECT de COVID-19

Mai multe cadre medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Satu Mare sunt, de ieri dimineață, în izolare la domiciliu. Informația a fost confirmată...

DOTĂRI. Echipamente MEDICALE de aproape 1,25 MILIOANE lei pentru SPITALELE din Satu Mare

  Echipamentele instituțiilor de sănătate ale Județului Satu Mare sunt completate cu aparaturi medicale indispensabile tratamentului pacienților infectați cu virusul COVID-19! Valoarea totală a investiției...

OPINIE DE GAZETAR. DUMITRU ȚIMERMAN. Ajutoarele umanitare și Ideile generoase luptă  împotriva noului coronavirus

Starea de necesitate provocată de coronavirus a reușit să unească românii de pretutindeni sub cupola altruismului ( altruism : Dispoziția de a acționa dezinteresat,...

ANUNȚ IMPORTANT cu privire la TAXELE și IMPOZITELE locale

Primăria Municipiului Satu Mare informează sătmărenii despre faptul că toate serviciile de plată a taxelor și impozitelor locale sunt disponibile numai online. Pentru protejarea...