Marton Szep pierde dramatic finala din sala Floreasca

10754260_10205563210618016_580481858_o

Ieri,(n.r. joi) la sala Floreasca a debutat Campionatul Naţional de spadă cadeţi cu proba masculină individuală, cu 49 de spadasini la start. Printre aceştia s-au numărat şi sătmărenii de la CS Adam Macska, Marton Szep, David Ziman, Alexandru Oroian, Zoltan Kato şi Balazs Szilagyi. La eveniment au fost prezente ca spectatoare şi fostele eleve ale lui Francisc Csiszar, Amalia Tătăran şi Greta Vereş.

Doar David Ziman s-a duelat pe tabloul de 64, învingându-l cu 15-8 pe craioveanul de la LPS, Florentin Sosa. Ceilalţi sătmăreni au avut tur liber. Pe tabloul de 32 Macska a trecut cu 15-6 de Dorel Dincă (CS Olimpia), Szep l-a învins cu 15-4 pe stelistul Stelian Sabie, Oroian s-a distrat 15-6 în faţa lui Dan Chetroiu (CSA Steaua), Kato şi-a învins colegul, pe Ziman cu 15-6, iar Szilagyi a trecut cu 15-8 de Remus Pândaru (Olimpia).

În 16, favoritul Macska a condus până pe final duelul cu Nicolae Drăgoi (UNEFS), însă a cedat la limită, 14-15. Szep a trecut mai departe, după 15-7 cu Liviu Paşca (LPS Craiova). Din nou s-au întâlnit doi spadasini de la CS, Oroian şi Kato, câştigător fiind primul cu 15-10. Şi Szilagyi a părăsit competiţia după înfrângerea 9-15 în faţa lui Mihăiţă Bărcan (LPS Craiova).

În sferturi Marton Szep s-a duelat cu Drăgoi, cel care l-a eliminat pe Macska, iar Oroian s-a bătut cu Mihai Bigea de la LPS Craiova. Szep şi-a răzbunat colegul şi s-a calificat în semifinale, după 15-6 cu Drăgoi şi a rămas singurul sătmărean din concurs după ce Alex Oroian a pierdut în faţa craioveanului cu 15-7.

În semifinale, Marton Szep l-a întâlnit pe Mihai Bigea (LPS Craiova), cel care l-a învins pe sătmăreanul Alex Oroian. Conform istoriei de până acum a acestei competiţii, Szep şi-a răzbunat colegul şi s-a calificat în ultimul act, unde a dat peste Dorin Băzăvan (CS UNEFS). Szep a condus pe toată durata duelului, iar la 11-8, Băzăvan s-a accidentat, fiind nevoie de o pauză de refacere. Pauza i-a prins bine sportivului de la UNEFS, care a revenit de la 13-11, a egalat, a fost o tuşă simultană 14-14, iar la ultimul asalt Marton Szep a trebuit să se recunoască învins. Performanţa este oricum una excelentă, un titlu de vice-campion naţional care ne dă speranţe că generaţia tânără va fi una de succes la Satu Mare. Competiţia continuă azi cu proba masculină pe echipe, iar apoi intră pe planşe fetele.
D. Chiorean

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

ORDONANȚA MILITARĂ 4. Ce MĂSURI DURE au fost luate

Autoritățile instituie izolare la locul de muncă pentru personalul esențial din sistemul energetic și vor pune la dispoziție spații de cazare pentru personalul medical,...

RESPECT. UNICARM și Vasile Lucuț, o nouă DONAȚIE FABULOASĂ. 20.000 de euro pentru lupta împotriva COVID-19

Compania Unicarm din Satu Mare, în frunte cu patronul Vasile Lucuț, a făcut astăzi o nouă donație fabuloasă. În teledonul organizat astăzi de trustul...

DECESE. Autoritățile mai anunță DOI MORȚI infestați cu coronavirus. S-a ajuns la 42 de cazuri

Autoritățile au anunțat în această seară alte două decese la persoane infectate cu Coronavirus. Numărul decedaților bolnavi de COVID-19 a ajuns la 42 în...

DECIZIE. Toți ANGAJAȚII unui SPITAL din județ, TESTAȚI. Un pacient, declarat POZITIV COVID-19

Toți angajații Spitalului Municipal din Carei vor fi testați după ce un pacient internat aici a fost declarat pozitiv Covid-19. Primarul municipiului Carei le...

CFR introduce suplimentar 11 trenuri, dar SUSPENDĂ alte 100! Care este apelul companiei feroviere pe timp de CORONAVIRUS!

  Un număr de 11 trenuri au fost introduse suplimentar, cu circulaţie zilnică, pentru a veni în sprijinul navetiştilor şi a angajaţilor companiilor cu program...