“Nu există un plan B” împotriva Ebola, virusul “trebuie să fie învins” (oficial ONU)

2

Nu există “un plan B” împotriva Ebola, virusul “trebuie să fie învins”, a declarat noul șef al Misiunii ONU pentru lupta împotriva Ebola (UNMEER), Ismail Ould Cheikh Ahmed, în timp ce epidemia hemoragică a curmat deja viața a peste 7.900 de persoane.

“Nu avem niciun plan B, trebuie să învingem virusul. Aceasta este la îndemâna noastră și nu trebuie să cedăm”, a declarat responsabilul ONU la sosirea sa la Accra, potrivit unui comunicat. “Aceasta este o criză globală.Avem, fără îndoială, o perioadă dificilă în fața noastră, dar putem reuși”, a mai spus el.

Ismail Ould Cheikh Ahmed, de origine din Mauritania, a fost numit la conducerea UNMEER la începutul lunii decembrie de secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, înlocuindu-l astfel pe americanul Anthony Banbury. El a sosit sâmbătă la Accra pentru a-și prelua funcția.

L’UNMEER, cu sediul în capitala statului Ghana, conduce eforturile internaționale împotriva virusului Ebola, unul din cele mai periculoase din istorie.

Potrivit ultimului bilanț al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), publicat miercuri și care se oprește la situația de până în 28 decembrie, numărul morților în urma epidemiei hemoragice Ebola în Africa de Vest depășește cifra de 7.900 dintr-un total de peste 20.200 de cazuri înregistrate în trei cele mai afectate țări.

“Trebuie să continuăm lupta până nu va exista niciun singur caz, deoarece și un singur caz este prea mult”, a adăugat responsabilul ONU, care urmează să se deplaseze în zilele următoare ]n Liberia și Sierra Leone, iar apoi în Guineea pentru “a consolida prioritățile strategice ale UNMEER”. El va fi însoțit de David Nabarro, coordonatorul eforturilor internaționale împotriva epidemiei.

După cum a relatat anterior AFP, infirmiera britanică, contaminată cu virusul Ebola și plasată în izolare de marți la un spital din Londra, se află duminică în stare critică, la o săptămână de la întoarcerea sa din Sierra Leone. Royal Free Hospital “anunță cu regret că starea lui Pauline Cafferkey s-a deteriorat progresiv în ultimele două zile și ea se află acum în stare critică”, au indicat, într-un comunicat, medicii care acordă îngrijiri acesteia.

În același timp, un asistent din SUA, care s-a întors tot din Sierra Leone, urmează să fie plasat duminică sub observație într-un spital din Nebraska (centrul SUA), după ce a fost expus la virusul Ebola, conform unei surse medicale de peste Ocean.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

O nouă veste TRISTĂ în fotbalul sătmărean! Fostul portar și arbitru, FIRI CÂMPAN s-a stins la doar 50 de ani!

  Veștile triste par că nu se mai opresc în această săptămână, în fotbalul sătmărean. Mai întâi l-am pierdut pe fostul atacant  din anii 70-80...

Continuă dotarea spitalelor din județ! Container destinat suspecților de Coronavirus la Spitalul din Negrești Oaș!

Consiliul Județean continuă dotarea spitalelor din județul Satu Mare, pentru o bună funcționare pe perioada stării de urgență. Astăzi, în curtea Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș a...

Marcel Ciolacu lansează un APEL către toți ROMÂNII: ”Un produs românesc CUMPĂRAT = un loc de muncă SALVAT!”

  Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a lansat un apel către toți românii ca în actualul context actual și cel care va urma să încerce să...

Legea a TRECUT de Parlament! Plata facturilor la apă, energie, gaze, gunoi, cablu, internet se SUSPENDĂ TREI LUNI!!!

  Facturile la apă, energie, gaze, gunoi, cablu, internet se suspendă 3 luni. Legea amânării plății a trecut de Parlament. Camera Deputaților a adoptat vineri, în...

Miza pe SĂNĂTATE! Cultura de la Consiliul județean intră în ȘOMAJ TEHNIC!

  Instituțiile de cultură din subordinea Consiliului Județean Satu Mare își întrerup activitatea, iar contractele de muncă ale angajaților se suspendă pe perioada stării de...