More

    Ponta a discutat cu Nuland despre Parteneriatul strategic, situaţia regională şi corupţie

    ponta-nuland-465x390

    Premierul Victor Ponta a discutat cu Victoria Nuland, asistentul Secretarului de Stat al SUA pe Afaceri Europene şi Eurasiatice, despre aprofundarea şi diversificarea Parteneriatului Strategic şi situaţia regională şi i-a prezentat rezultatele în combaterea corupţiei şi angajamentul în acest sens.

    Principalul mesaj al partenerilor externi ai României este schimbarea culturii politice româneşti, prin colaborare pentru ţară şi pentru poziţia în regiune, a afirmat premierul Victor Ponta, după discuţia cu oficialul american Victoria Nuland şi ministrul britanic de Externe.

    Premierul Ponta s-a întâlnit, miercuri, cu Victoria Nuland, asistentul Secretarului de Stat al SUA pe Afaceri Europene şi Eurasiatice, şi cu ministrul britanic de Externe, Philip Hammond. “Pot să transmit principalele mesaje: să schimbăm cultura politică în România, în sensul în care să colaborăm şi să lucrăm împreună. Deci, nu vă luaţi după cei care vor scandal. Mesajul principal al partenerilor noştri este să lucrăm împreună pentru România şi pentru poziţia noastră în regiune. Colaborarea şi nu războiul şi scandalul sunt cele care aduc în primul rând credibilitatea României şi încrederea investitorilor”, a spus Ponta miniştrilor, la începutul şedinţei de guvern, în faţa presei.

    Cu ministrul britanic de Externe, discuţiile au vizat modalitatea de consolidare şi intensificare a relaţiilor strategice dintre România şi Marea Britanie, în special pe palierele economic, de securitate şi apărare, evoluţiile recente la nivelul Uniunii Europene şi în vecinătatea acesteia, cu accent pe identificarea unor măsuri adecvate pentru a face faţă provocărilor actuale în plan economic şi de securitate, premierul Ponta reafirmând importanţa respectării principiilor fundamentale ale Uniunii Europene, inclusiv principiul liberei circulaţii a persoanelor, şi menţionând impactul pozitiv în plan economic al acesteia.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE