More

    PSD susţine alegerea primarilor într-un tur

    Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că PSD are mandat să susţină în Comisia de Cod electoral alegerea primarilor într-un singur tur, el arătând, referitor la problema traseiştilor, că Ordonanţa 55 a fost „o mare greşeală”. ”PSD susţine alegerea primarilor într-un singur tur. La preşedintele de CJ trebuie să fim foarte atenţi şi trebuie să luăm o decizie cu ceilalţi actori politici. Există o dezbatere cu privire la revenirea la votul indirect la preşedinţii de CJ”, a spus Zgonea.

    El a precizat că mandatul PSD pentru Comisia de Cod electoral include şi susţinerea diminuării numărului de parlamentari la 300 de deputaţi plus 18 reprezentanţi ai minorităţilor plus patru deputaţi pentru Diaspora şi 100 de senatori plus doi senatori pentru Diaspora. „Acest lucru înseamnă o diminuare cu aproape 40% a actualului Parlament”, a spus Zgonea, care a arătat că PSD susţine creşterea normei de reprezentare pentru un deputat sau pentru un senator existentă acum în lege.

    În ceea ce priveşte modul în care va fi tratată problema traseismului de către viitoarea legislaţie electorală, Zgonea a spus că mişcarea liberă a parlamentarilor în interiorul Parlamentului este permisă de către deciziile CCR şi de către Constituţie.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE