Raliul Dakar 2015, cu sătmăreanul Gyenes debutează azi

3

Raliul raid auto-moto Dakar 2015 debutează duminică 4 ianuarie, la Buenos Aires, cu doi români la start, Emanuel Gyenes și Marcel Butuza, ambii la secțiunea moto.

A șaptea ediție sud-americană a celui mai dificil raliu raid din lume va debuta cu o etapă între Buenos Aires și Villa Carlos Paz (Argentina), lungă de 833 km la auto, dintre care 170 km probe speciale, iar la moto, camioane și ATV-uri (quads) 838 km (175 km probe speciale).

La startul cursei vor fi prezente 414 vehicule, la clasele auto (138), moto (164), quads (48) și camioane (64), lungimea totală a traseului fiind de circa 9.200 km, repartizați în 13 etape.

Cursa, ajunsă la a 37-a ediție, se va încheia pe 17 ianuarie, tot la Buenos Aires, după ce va trece prin Argentina, Bolivia și Chile, va traversa Patagonia, apoi prin cel mai arid deșert din lume, Atacama, va trece peste Anzi, prin zona Salar de Uyuni, cel mai plat loc de pe Pământ, canioane, dar și prin Pasul San Francisco, dintre Argentina și Chile, la 4.800 m altitudine.

Anul trecut, Raliul Dakar a fost câștigat de spaniolul Nani Roma (Mini) la clasa auto, în timp ce la clasa moto s-a impus compatriotul acestuia Marc Coma.

Numărul de concurs al lui Mani Gyenes este 49, iar sătmăreanul va rula pe un KTM 450 Rally și va concura, la fel ca în 2011, la categoria Maraton (riderii de la această categorie nu au voie să schimbe, de-a lungul celor două săptămâni, o serie de componente ale motocicletei, printre acestea aflându-se și motorul). Tot ca în 2011, mecanicul său va fi Romeo Duicu, primul român care a terminat Raliul Dakar în America de Sud.

În 2012, la ultimul său Raliu Dakar, Gyenes a încheiat pe locul 17 în clasamentul general, după ce în 2011 terminase pe 18.

La secțiunea moto va concura și Marcel Butuza, care va purta numărul de concurs 50 și va alerga tot pe KTM. Marcel Butuza a mai concurat la Dakar, în 2007 (ultima ediție din Africa), dar și în 2009 și 2012, în urmă cu trei ani ocupând locul al doilea la categoria maraton (44 la general).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

ORDONANȚA MILITARĂ nr. 4. Documentul OFICIAL integral

ORDONANȚA MILITARĂ nr. 4 din 29.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19❗ 🔴Art.1 - (1) Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în exteriorul...

APEL UMANITAR pentru SPITALUL JUDEȚEAN. S-au adunat deja 310.000 de lei

Funcționarul public sătmărean Cosmin DORLE, lansează un apel pentru derularea unei campanii de strângere de fonduri în vederea dotării Spitalului Județean Satu Mare, în...

ORDONANȚA MILITARĂ 4. Ce MĂSURI DURE au fost luate

Autoritățile instituie izolare la locul de muncă pentru personalul esențial din sistemul energetic și vor pune la dispoziție spații de cazare pentru personalul medical,...

RESPECT. UNICARM și Vasile Lucuț, o nouă DONAȚIE FABULOASĂ. 20.000 de euro pentru lupta împotriva COVID-19

Compania Unicarm din Satu Mare, în frunte cu patronul Vasile Lucuț, a făcut astăzi o nouă donație fabuloasă. În teledonul organizat astăzi de trustul...

DECESE. Autoritățile mai anunță DOI MORȚI infestați cu coronavirus. S-a ajuns la 42 de cazuri

Autoritățile au anunțat în această seară alte două decese la persoane infectate cu Coronavirus. Numărul decedaților bolnavi de COVID-19 a ajuns la 42 în...