Reunire fără Laso, Apostu, Boştină şi Gavrilescu

OLI

Final de vacanţă pentru jucătorii Olimpiei. Aceştia au avut programată ieri (n.r. luni) reunirea lotului iar conducerea executivă şi cea tehnică au anunţat într-o conferinţă de presă programul de pregătire şi noutăţile din lot.

Faţă de lotul cu care Olimpia a încheiat anul 2014 au apărut câteva modificări importante. Astfel, argentinianul Massimiliano Laso a renunţat la contractul cu Olimpia şi a semnat cu o echipă de liga a 2-a din ţara natală. De asemenea, s-a renunţat la serviciile atacantului Bogdan Apostu deoarece acesta nu şi-a îndeplinit clauzele contractuale iar Alex Boştină şi-a încheiat în decembrie contractul cu Olimpia şi a ales să semneze pentru şase luni cu…FC Caransebeş.

Din lot nu va mai face parte nici mijlocaşul Dan Gavrilescu, motivele despărţirii urmând a fi anunţate azi *n.r. marti) într-o nouă conferinţă de presă.

„L-am fi vrut pe Boştină în continuare şi i-am oferit o variantă de contract pe o perioadă mai lungă. Din păcate el a ales să semneze pe doar o jumătate de an la Caransebeş. Laso nu s-a acomodat aici şi ne-a sunat că vrea să rămână acasă în Argentina, mai ales că a avut şi ceva probleme în familie. Apostu a avut clauze precise de performanţă în contract pe care nu le-a îndeplinit şi am reziliat înţelegerea iar la Gavrilescu e vorba de un incident pe care l-a avut cu conducerea şi e mai bine să ne despărţim” a punctat preşedintele executiv, Dan Băbuţ.

De altfel oficialul Olimpiei a convocat şi pentru azi la ora 10 o întâlnire cu presa la care va fi prezent şi jucătorul Dan Gavrilescu.

O nouă şansă pentru Cadar şi Dănilă
Doi dintre jucătorii remarcaţi în turul Ligii a 4-a de elită, Gabriel Cadar de la Oar şi Ionuţ Dănilă de la Decebal au fost chemaţi la Olimpia iar antrenorul Tibi Csik consideră că cei doi merită o a doua şansă.

“Pe cei doi îi ştim, au mai fost la Olimpia şi după evoluţiile bune de la echipele lor de liga a 4-a elite am considerat că merită să li se mai dea o şansă. Sperăm că vor profita de ea şi ne vor ajuta în acest campionat. De asemenea avem în vedere 18 jucători de la echipa a doua şi de la juniorii republicani” a spus principalul Tibi Csik.

Cantonament la Valea Măriei
Legat de perioada de pregătire din această iarnă antrenorul Tibi Csik a confirmat că echipa va merge în cantonament la Valea Măriei iar până la prima etapă din 2015 au fost perfectate deja 13 jocuri de verificare. Din păcate sunt şanse foarte mici ca echipa să joace la Satu Mare . Motivul e deja ultracunoscut…lipsesc terenurile sintetice.

„ Iar vom merge la Salonta sau în Ungaria. Doar dacă vom avea zăpadă vom putea juca la Satu Mare sau în împrejurimi. Altfel nu vrem să strică gazonul de pe Olimpia sau Someşul.” a mai spus Csik.

În privinţa bugetului, preşedintele Dan Băbuţ a recunoscut că încearcă să facă economii şi la cantonament şi la cazări şi masă şi că vrea să investească în jucătorii tineri din pepiniera proprie. În 2015 de prima echipă ca preşedinte executiv se va ocupa Dan Băbuţ iar de echipa a doua şi de centrul de copii şi juniori, Ionică Câmpan, acesta luându-l alături în calitate de consilier principal pe Ştefan Szilagyi.

38 de jucători în lotul lărgit
Iată lotul anunţat de antrenorul Tibi Csik: Anca-Trip, Şuta, Fila – portari, R. Rus, Ioniţă, Muntean, Bălău, Iuhas, Villand, Mureşan, Micaş, Schwarczkopf, Faur, Heil, Onicaş, Bic, Burlacu, Bujor, Feier, Dănilă, Cadar, C. Faur, Lukacs, A. Rus, Ciul, Donca, Gulya, Bâgiu, D. Pop, Dandea, Asandului, Ionescu, Gotz, Chivari, Tamas, Lipai, R. Pop, Tillinger, M. Csik şi Nemeş – jucători de câmp. Antrenori Tiberiu Csik – principal, Ioan Dragomir – secund, Ovidiu Suciu – antrenor portari.

Diplomă GNV pentru Tibi Csik
La finalul conferinţei de presă, reprezentanţii Gazetei de Nord-Vest i-au înmânat lui Tibi Csik diploma de excelenţă pentru locul 2 ocupat la categoria antrenorul anului în cadrul „Superlativelor anului 2014 din sportul sătmărean”.

„Le mulţumesc celor care m-au votat, vă mulţumesc că v-aţi gândit la mine . Îi felicit pe toţi colegii mei antrenori în sportul sătmărean şi sper ca noul an să ne aducă performanţe deosebite” a declarat Tibi Csik.

13 meciuri amicale
Olimpia şi-a făcut un program de meciuri amicale, care însă, în funcţie de condiţiile meteo, poate suferi modificări. Programul jocurilor:
– 21 ianuarie: FC Olimpia – FC Zalău
– 24 ianuarie: FC Olimpia – FC Baia Mare
– 25 ianuarie: Diosgyor (Liga 1 Ungaria) – FC Olimpia
– 28 ianuarie: FC Olimpia – CSM Sighet
– 7 februarie: Kisvarda (Liga III) – FC Olimpia(2 jocuri în aceeaşi zi)
– 8 februarie: FC Olimpia – Sânmartin (la Salonta)
– 9 februarie: Partium Oradea – FC Olimpia(la Salonta)
– 10 februarie: FC Olimpia – Şoimii Pâncota (probabil la Salonta)
– 11 februarie: FC Olimpia – Sântandrei
– 11 februarie: UTA – FC Olimpia
– 14 februarie: FC Olimpia – Cigand (la Nyiregyhaza)
– 21 februarie: Poli Timişoara – FC Olimpia.

Florin Mureşan

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

O nouă veste TRISTĂ în fotbalul sătmărean! Fostul portar și arbitru, FIRI CÂMPAN s-a stins la doar 50 de ani!

  Veștile triste par că nu se mai opresc în această săptămână, în fotbalul sătmărean. Mai întâi l-am pierdut pe fostul atacant  din anii 70-80...

Continuă dotarea spitalelor din județ! Container destinat suspecților de Coronavirus la Spitalul din Negrești Oaș!

Consiliul Județean continuă dotarea spitalelor din județul Satu Mare, pentru o bună funcționare pe perioada stării de urgență. Astăzi, în curtea Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș a...

Marcel Ciolacu lansează un APEL către toți ROMÂNII: ”Un produs românesc CUMPĂRAT = un loc de muncă SALVAT!”

  Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a lansat un apel către toți românii ca în actualul context actual și cel care va urma să încerce să...

Legea a TRECUT de Parlament! Plata facturilor la apă, energie, gaze, gunoi, cablu, internet se SUSPENDĂ TREI LUNI!!!

  Facturile la apă, energie, gaze, gunoi, cablu, internet se suspendă 3 luni. Legea amânării plății a trecut de Parlament. Camera Deputaților a adoptat vineri, în...

Miza pe SĂNĂTATE! Cultura de la Consiliul județean intră în ȘOMAJ TEHNIC!

  Instituțiile de cultură din subordinea Consiliului Județean Satu Mare își întrerup activitatea, iar contractele de muncă ale angajaților se suspendă pe perioada stării de...