Scene XXX într-un liceu din România! Trei elevi au făcut sex de faţă cu colegii şi totul a fost filmat

5

Trei elevi ai Liceului Tehnologic Special „Ion Pillat” din Dorohoi au fost “vedetele” unui show erotic în timpul unei pauze şi s-au dezlănţuit în faţa mai multor colegi.

Doi băieţi de 18 ani şi o fată de 21 de ani au întreţinut raporturi sexuale în faţa colegilor, iar elevii susţin că au înregistrat cu telefoanele mobile scenele fierbinţi.

Întâmplarea a avut loc pe 7 ianuarie, iar conducerea şcolii a aflat de cele petrecute două zile mai târziu. „Am aflat despre întâmplare pe 9 ianuarie şi am deschis o anchetă internă. Fata suferă şi de deficienţe psihice, pe când băieţii prezintă doar probleme de comportament. Este regretabil ce s-a întâmplat”, a declarat Gabriela Apetria, directoarea liceului, potrivit monitorulbt.ro.

După această anchetă, niciun cadru didactic al şcolii şi niciun elev nu a fost sancţionat. În schimb, tinerii au intrat într-un proces de consiliere psihologică.

„Copiii mai ies, mai merg la chioşcurile din apropiere. Ei vin de acasă cu foarte mari probleme şi e foarte greu de lucrat cu ei, trebuie să-i ascultăm, să-i îndrumăm. Iar problemele sunt mai mari cu cât ei au şi deficienţe mintale. S-a discutat cu ei, ne străduim să facem activităţi, să le fie bine, pentru că ei pricep cu mare dificultate”, a mai precizat Gabriela Apetria, potrivit botosaneanul.ro.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

ORDONANȚA MILITARĂ 4. Ce MĂSURI DURE au fost luate

Autoritățile instituie izolare la locul de muncă pentru personalul esențial din sistemul energetic și vor pune la dispoziție spații de cazare pentru personalul medical,...

RESPECT. UNICARM și Vasile Lucuț, o nouă DONAȚIE FABULOASĂ. 20.000 de euro pentru lupta împotriva COVID-19

Compania Unicarm din Satu Mare, în frunte cu patronul Vasile Lucuț, a făcut astăzi o nouă donație fabuloasă. În teledonul organizat astăzi de trustul...

DECESE. Autoritățile mai anunță DOI MORȚI infestați cu coronavirus. S-a ajuns la 42 de cazuri

Autoritățile au anunțat în această seară alte două decese la persoane infectate cu Coronavirus. Numărul decedaților bolnavi de COVID-19 a ajuns la 42 în...

DECIZIE. Toți ANGAJAȚII unui SPITAL din județ, TESTAȚI. Un pacient, declarat POZITIV COVID-19

Toți angajații Spitalului Municipal din Carei vor fi testați după ce un pacient internat aici a fost declarat pozitiv Covid-19. Primarul municipiului Carei le...

CFR introduce suplimentar 11 trenuri, dar SUSPENDĂ alte 100! Care este apelul companiei feroviere pe timp de CORONAVIRUS!

  Un număr de 11 trenuri au fost introduse suplimentar, cu circulaţie zilnică, pentru a veni în sprijinul navetiştilor şi a angajaţilor companiilor cu program...