More

    Un asteroid mare cât un munte se îndreaptă spre Pământ

    5

    Un asteroid foarte mare va trece pe lângă Pământ în noaptea de 26 spre 27 ianuarie. El se va apropia la o distanţă de 1,2 milioane de kilometri, care este de trei ori distanţa de la planeta noastră la Lună.

    Potrivit site-ului Lunar Meteorite Hunters, în luna ianuarie vor avea loc 41 de treceri ale unor asteroizi la mică distanţă de Terra. Cele mai multe roci spaţiale sunt mici, cu un diametru de aproximativ 24 de metri.

    Unul dintre aceşti asteroizi este însă foarte mare. 2004 BL86 are o lăţime de 400-900 metri.

    Asteroidul nu va putea fi observat cu ochiul liber, dar cu ajutorul unui telescop obişnuit poate fi văzut.

    Roca spaţială va putea fi admirată în timp ce trece prin constelaţiile hydra, racului şi leului.

    Trecerea asteroidului poate fi urmărită live online, pe Virtual Telescope.

    Specialiştii precizează că traiectoria asteroidului este sigură, nu există niciun risc de impact.

    Dacă totuşi s-ar prăbuşi, ar face un crater cu un diametru de aproximativ 10 km, iar efectele ar fi devastatoare: ploi acide, furtuni, iarnă îndelungată şi creşterea efectului de seră.

    În cazul unui impact în ocean, valul tsunami produs ar distruge totul pe mii de kilometri distanţă.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE