More



    Atac armat la Copenhaga

    copenhaga

    Cel puţin o persoană a fost ucisă şi trei rănite, sâmbătă după-amiază, în atacul armat asupra centrului cultural Krudttønden din cartierul Østerbro, la Copenhaga, unde se desfãşura o dezbatere despre artă, blasfemie şi libertatea de exprimare, relatează The Copenhagen Post în ediţia electronică.

    Primul atac, sâmbătă
    Potrivit ziarului danez, ţinta probabilă a atacului a fost controversatul caricaturistul suedez Lars Vilks, unul dintre participanţii la eveniment la care era prezent şi ambasadorul Franţei Francois Zimeray. Potrivit site-ului TheLocal.dk, poliţia daneză a confirmat că o persoană a murit în urma atacului, care ar fi fost “plănuit”, iar cei doi presupuşi atacatori se află în continuare în libertate.

    Un purtător de cuvânt al Poliţiei din Copenhaga a declarat într-o conferinţă de presă că, dată fiind particparea artistului suedez Lars Vilk, este “foarte natural” să se presupună că este vorba despre un atac terorist şi că este anchetat ca atare. După conferinţa de presă a poliţiei, Agenţia daneză pentru Securitate şi Informaţii (PET) a apreciat într-un comunicat că atacul pare “plănuit”. “Totul arată că (atacul) a fost plănuit, iar circumstanţele indică un atac terorist. El dovedeşte că ameninţarea teroristă la adresa Danemarcei continuă să fie gravă”, subliniază PET.

    Poliţia a fost reţinută în declaraţii cu privire la posibila identitate a celor doi atacatori, afirmând că este vorba despre “doi bărbaţi în haine închide la culoare”, că vorbeau în daneză şi că a găsit maşina cu care au fugit de la faţa locului, un Wolksvagen Polo negru.

    Un al doilea atac armat a avut loc la Copenhaga
    Un al doilea atac armat a avut loc la Copenhaga la aproximativ zece ore după primul incident armat, produs sâmbătă după-amiază, şi soldat cu un mort şi trei răniţi, informează CNN. Potrivit presei locale, poliţia daneză a împuşcat mortal, duminică dimineaţa, un bărbat considerat suspect, după ce un alt bărbat a fost împuşcat mortal în urma schimbului de focuri din faţa sinagogii. Poliţia din Copenhaga a anunţat duminică dimineaţa că l-a împuşcat mortal pe bărbatul despre care afirmă că este autorul atacurilor armate din Copenhaga, relatează BBC News online.
    Poliţia a anunţat că înregistrări ale camerelor de supraveghere sugerează că bărbatul pe care l-a ucis duminică dimineaţa a comis ambele atacuri şi că nu sunt implicate alte persoane. Bărbatul considerat suspect a fost împuşcat în apropiere de staţia Nørrebro din Copenhaga duminicã dimineaţa, imediat după ora locală 5.00 (6.00, ora României).

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE