More


    Dosarul Bica 2, aproape finalizat

    =

    Dosarul Alinei Bica disjuns din cel privind despăgubirea ilegală de la ANRP este aproape finalizat, în prezent având loc ultimele audieri la DNA, la care au fost chemaţi Gheorghe Stelian şi Alin Cocoş, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.

    Omul de afaceri Gheorghe Stelian a venit la DNA pentru a fi audiat în acest dosar, în timp ce Alin Cocoş a fost adus din Arestul Central al Poliţiei Capitalei, vineri dimineaţă. Surse judiciare au precizat că în acest dosar au loc ultimlele audieri, procurorii fiind aproape de finalizarea dosarului şi întocmirea rechizitoriului. Omul de afaceri Dorin Cocoş a fost dus, marţi, tot din arest, la DNA pentru a fi audiat în dosarul disjuns din cel al despăgubirii ilegale de la ANRP. În acelaşi dosar, la DNA a fost audiat marţi şi Dorin Bica, soţul fostului şef al DIICOT Alina Bica.

    În al doilea dosar al Alinei Bica, omul de afaceri Dorin Cocoş este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi dare de mită, iar fiul său Alin Cocoş este cercetat pentru dare de mită şi trafic de influenţă, pentru că ar fi intervenit la comisia din ANRP din care făcea parte şi Alina Bica pentru ca omul de afaceri Gheorghe Stelian să primească, în 2011, despăgubiri pentru un teren supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro.

    În acest dosar, instanţa a emis mandate de arestare preventivă pentru Alina Bica, fostul său consilier Florentin Mihăilescu, Dorin şi Alin Cocoş, iar fostul ministru al Economiei Adriean Videanu este cercetat sub control judiciar.

    Adriean Videanu este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, după ce Alina Bica, în februarie 2014, printr-o ordonanţă dată ca procuror-şef al DIICOT, cu încălcarea prevederilor legale de competenţă, a ridicat sechestrul asigurator asupra unui număr de 80 de acţiuni ale acestuia, dispus de procurorul care instrumenta dosarul Romgaz -Interagro în care era cercetat Videanu.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img