Elena Udrea, la DNA

Elena Udrea, la DNA

Fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea s-a prezentat marți la Direcția Națională Anticorupție, după ce Parlamentul a aprobat cererea privind începerea urmăririi penale și arestarea preventivă în cazul său în dosarul ''Gala Bute''.

Întrebată la intrarea în DNA dacă este o "zi grea" pentru ea, Udrea s-a declarat "obișnuită cu zilele astea", caracterizând ce se întâmplă drept "telenovelă fără sfârșit".

Hotărârile Camerei Deputaților privind cererea de urmărire penală a fostului ministru Elena Udrea, precum și cea de încuviințare a arestării preventive a acesteia în dosarul ''Gala Bute'', pentru săvârșirea de noi fapte, au fost publicate luni în Monitorul Oficial.

Acestea au fost aprobate luni de plenul Camerei.

Cererea DNA privind încuviințarea începerii urmăririi penale în dosarul Gala Bute, în care Elena Udrea este acuzată de trei infracțiuni de luare de mită, a fost aprobată de plen Camerei cu 218 voturi ''pentru'' și 76 ''împotrivă''.

Și solicitarea DNA de arestare preventivă a Elenei Udrea în același caz a fost aprobată de deputați cu 170 de voturi ''pentru'' și 118 ''împotrivă''.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand