More

    Încep Campionatele Naţionale de cadeţi

    scrima-

    De azi şi până duminică, sala de scrimă Alexandru Csipler găzduieşte trei competiţii importante. În primele patru zile se desfăşoară Naţionalele de floretă cadeţi, iar în week-end, Circuitul European şi Cupa Satu Mare.
    Astăzi vor intra pe planşe fetele, la proba individuală. Aproximativ 40 de floretiste din Satu Mare, Cluj şi Bucureşti se vor întrece pentru medalii.

    CS Satu Mare va avea 13 reprezentante pe planşă, după cum urmează: Alexandra Lazin, Adriana Haidu, Andreea Potor, Jager Viktoria, Ioana Crăciun, Briana Silaghi, Klaudia Figus, Melissa Korossy, Cristina Anderco, Diana Şuta, Tamara Ulici, Lavinia Toma şi Teodora Turdean. Sportivele sunt antrenate de Simona Surducan, Arnold Izsaki şi Dan Şuta.

    O zi mai târziu se va disputa proba pe echipe, unde CS va alinia două formaţii. La Satu Mare a ajuns aseară şi lotul naţional de cadete, condus de antrenorul Petre Ducu, din acest lot făcând parte şi câteva sătmărence.

    Organizatorii, CS Satu Mare şi FR de Scrimă, aşteaptă un număr cât mai mare de iubitori ai scrimei să fie prezenţi la sala Csipler, pentru un spectacol pe planşe, în care actorii principali sunt viitorul floretei din România.
    Daniel C.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE