More


    Indemnizaţii doar pentru adevăraţii revoluţionari

    - Advertisement -

    Indemnizaţiile pentru revoluţionari vor fi acordate doar celor care, la Revoluţie, au participat la acţiuni de stradă în Bucureşti, Timişoara, Caransebeş, Sibiu, Cugir, Lugoj, Târgu-Mureş şi Cluj–Napoca, ceilalţi fiind obligaţi să prezinte documente emise de către Parchet sau să conteste procedura. Argumentul Guvernului este că, potrivit datelor oficiale de la Procuratura Generală-Direcţia Procuraturilor Militare şi de la IRR, în perioada 16-22 decembrie 1989 doar în aceste localităţi au fost ucise persoane. “Pentru alte localităţi care nu se regăsesc printre cele enumerate, dar în care, în urma confruntărilor cu forţele de represiune, au fost ucise, rănite sau reţinute persoane până la fuga dictatorului, s-a introdus o modalitate de determinare a acestora prin atestare din acte normative emise în acest sens sau documente oficiale eliberate de Parchetul General”, mai transmite Guvernul.

    Numărul revoluţionarilor care vor mai primi indemnizaţii, după ultimele modificări operate de Guvern, este estimat să scadă de la peste 20.000 persoane înregistrate în prezent la mai puţin de 5.000 revoluţionari, au declarat surse oficiale. Decizia a fost luată, marţi, de Guvern, după ce, la sfârşitul anului trecut, conform informaţiilor anunţate atunci de MEDIAFAX, Executivul a introdus un nou titlu de revoluţionar, cel de “Luptător cu Rol Determinant”, şi a decis că indemnizaţii vor fi acordate doar persoanelor care obţin un nou certificat care să le ateste şi această calitate.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img