More


    Liga a IV-a Elite începe pe 14 martie

    - Advertisement -

    AJF

    Comitetul Executiv al AJF Satu Mare s-a reunit pe 2 februarie pentru a hotărî startul returului în eşaloanele din fotbalul sătmărean. Astfel, Liga a IV-a Elite urmează să revină în actualitate pe 14-15 martie, urmând să se încheie pe 7 iunie, fără etape intermediare.

    Doar în cazul în care reluarea campionatului va fi amânată din cauza condițiilor meteo sau din alte motive, data reluării campionatului va fi 21-22 martie urmând ca în luna mai să aibă loc o etapă intermediară.

    Liga a IV-a seria B se va relua pe 21-22 martie şi se va încheia pe 14 iunie, seria A urmând să debuteze o săptămână mai târziu, 28-29 martie.

    În ceea ce priveşte eşalonul cinci, lucrurile stau diferit. Campionatul Liga a V-a se va desfășura în sistem tur-retur-tur pentru a avea minimul de jocuri cerute de regulament. Programul celui de-al doilea tur va fi stabilit prin tragere la sorți. Astfel, seria A se reia la data de 28-29 martie, seria B la data de 21-22 martie.

    Totodată s-a decis ca semifinalele și finala în competiția de Juniori A1 să fie programate în funcție de programul stabilit de FRF, datele de desfășurare a jocurilor urmând să fie comunicate în timp util.

    În ceea ce priveşte taxele, acestea vor fi stabilite pe trei nivele, la Liga a IV-a Elite urmând să intre în vigoare începând cu 2016 după o consultare a membrilor afiliați. Pentru anul 2015 se vor aplica taxele stabilite la Liga a IV-a.

    Un punct interesant l-a constituit noua organigramă a AJF-ului sătmărean. Mazilu Ovidiu este directorul AJF Satu Mare și vicepreședinte al CJA Satu Mare, care a prezentat regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei Județene a Arbitrilor, componența acesteia fiind următoarea: Kovacs Istvan – președinte, Mazilu Ovidiu – responsabil Liga a IV-a Elite, Neichi Sergiu și Șerbănoiu Alexandra – responsabili Liga a IV-a Seria B, Costea Danuț – responsabil Liga a IV-a Seria A și Liga a V-a, Kovacs Szabolcs – responsabil zona Carei și Tășnad, Por Constantin și Cseh Sandor – responsabili observatori, Raț Sebastian – casier. Ofițer Județean de arbitri – Szilagyi Ștefan, Ofițer Zonal de arbitri – Onicaș Ioan din Zalău.

    În ceea ce priveşte Comisia de Disciplină, aceasta are următoarea componență: Pataki Zoltan – președinte, Halici Eugen, Dumitraș Gheorghe, Kegyes Tiberiu, Szabo Iuliu, Boc Aurel, Alfater Robert, Racolța Vasile, Borz Ionel, Gherasim Alexandru – membri.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img