More


    Mărkuş şi Selagea, prezentaţi oficial la Olimpia

    =

    oli

    Campania de achiziţii a Olimpiei din această iarnă pare a se fi încheiat odată cu înregimentarea în lot a atacantului Adrian Mărkuş şi a mijlocaşului Ciprian Selagea. Cei doi au fost prezentaţi oficial ieri într-o conferinţă de presă „condusă” de preşedintele Dan Băbuţ.

    Oficialul grupării sătmărene e convins că cei doi reprezintă un plus pentru echipă iar experienţa acumulată de Mărkuş şi Selagea la nivelul ligii 1 va ajuta Olimpia să intre în play-off.

    Mărkuş şi Selagea au semnat contracte valabile pe un an şi jumătate cu Olimpia.

    „Nu consider că e un pas înapoi că am venit de la Rapid la Olimpia, ci o provocare ca împreună cu noii mei colegi să încercăm să ducem echipa chiar în primul eşalon” a spus Ciprian Selagea care e născut la Alba Iulia şi a evoluat la FC Bihor şi Rapid Bucureşti.

    Interesant e că Selagea şi Mărkuş au rămas buni prieteni de pe vremea când evoluau împreună la Oradea. „Am discutat împreună şi n-a fost întâmplătoare alegerea făcută. Încă nu sunt refăcut 100% dar până la ora meciului de la Râmnicu Vâlcea cu siguranţă voi fi sănătos. Abia aştept să joc pentru Olimpia şi sper să înscriu cât mai multe goluri pentru Satu Mare” a spus Adrian Mărkuş. Acesta are amintiri plăcute de la Satu Mare mai ales că a reuşit o dublă în tricoul Naţionalei U19 într-un amical disputat în urmă cu patru ani pe stadionul Olimpia.

    Fortuna Câmpina s-a retras, Olimpia urcă pe şase în seria Vest
    Preşedintele Olimpiei, Dan Băbuţ a anunţat în conferinţa de presă de ieri că va participa la întîlnirea de azi de la Bucureşti dintre reprezentanţii echipelor din Liga a 2-a şi conducerea FRF. Din păcate tot mai multe echipe din eşalonul doi se confruntă cu probleme financiare iar reprezentanţii echipelor speră ca împreună cu cei din conducerea Federaţiei să găsească soluţii de a stopa colapsul fotbalului mic. De altfel Băbuţ a confirmat retragerea celor de la Fortuna Poiana Câmpina din campionat. Iar acest lucru „urcă” formaţia noastră pe locul şase în clasament.

    „Am aflat că Poiana Câmpina se retrage iar clasamentul va suferi modificări. Cu punctele pe care le luăm în plus urcăm pe şase” spune Dan Băbuţ. Legat de situaţia sătmăreanului Ervin Zsiga, rămas fără contract după retragerea celor din Câmpina, oficialul Olimpiei spune că deocamdată nu se pune problema revenirii mijlocaşului la Satu Mare. „Avem un lot complet. Cu dubluri pe post iar banda stângă acum e acoperită. Zsiga a avut şansa lui la Olimpia iar acum nu ar fi oprtună revenirea lui” a punctat Dan Băbuţ. Pe lângă Fortuna Câmpina, alte două colege de serie cu Olimpia au probleme serioase . E vorba de Unirea Tărlungeni şi FC Bihor. „ Noi însă ne vedem de munca noastră. Vrem să întărim centrul de copii şi juniori, aducem jucători doar de care avem nevoie şi care să nu coste nimic clubul iar pe viitor să ne susţinem singuri prin vânzarea de jucători formaţi la clubul nostru. „ a mai declarat preşedintele Băbuţ.

    Cadouri pentru galerii
    Finalul conferinţei de presă a adus şi o mică surpriză oferită de conducere reprezentanţilor celor două galerii, Commando Oli şi Sezione Ostile.

    Preşedintele Băbuţ împreună cu noii veniţi, Selagea şi Mărkuş le-au oferit câte o minge cu autografele jucătorilor şi câte un tricou ”galben-albastru” celor doi fani.

    „Vrem să le mulţumim pentru faptul că au fost mereu alături de noi şi ne-au susţinut şi în momentele grele când evoluam în judeţ şi acum în liga a 2-a. Avem nişte suporteri minunaţi şi sper ca ei să vină în număr cât mai mare de acum înainte la stadion să-i susţină pe băieţi” a transmis Dan Băbuţ. De altfel cei de la Olimpia speră ca împreună cu reprezentanţii galeriilor să găsească soluţii ca pe viitor să le asigure măcar o parte din cheltuielile de transport la meciurile din deplasare.

    Meciul de la Nyiregyihaza, anulat
    Olimpia ar fi trebuit să joace azi de la ora 14 un amical în Ungaria, la Nyiregyihaza cu formaţia locală de prima ligă. Din păcate însă meciul a fost anulat la cererea celor din Nyiregyhaza care au fost înştiinţaţi ieri dimineaţă că sâmbătă au programată o restanţă din campionatul Ungariei.

    Aşadar pentru Olimpia mai rămâne de jucat doar amicalul de sâmbătă de la Timişoara cu ACS Poli până la reluarea campionatului. Primul meci oficial din 2015 pentru Olimpia e programat pe 28 februarie la CSM Râmnicu Vâlcea.

    Înregistrarea conferinţei de presă de ieri de la Olimpia va putea fi urmărită luni seara de la ora 20,45 la emisiunea Săptămâna sportivă de la Nord Vest TV.

    Florin Mureşan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img