More



    Toni Kanalos, noul pariu al lui Dacian Nastai

    KANALOS

    Început de an excelent pentru juniorul Toni Kanalos de la LPS Satu Mare. Chemat la acest început de an la Tărlungeni la un trial al Naţionalei de juniori până la 17 ani, elevul antrenorului Dacian Nastai a impresionat prin evoluţiile sale şi încet şi-a făcut loc în lotul antrenat de Bogdan Vintilă.

    După perioada de la Tărlungeni, Kanalos a fost inclus şi în lotul cu care Naţionala U17 a efectuat un stagiu de pregătire în Turcia la Antalya. Acolo Kanalos şi-a câştigat chiar un loc printre titulari într-o echipă a României ce-l are lider incontestabil pe Ianis Hagi.

    Kanalos a marcat în victoria contra Ungariei, scor 2-1, şi a avut o evoluţie apreciată în faţa norvegienilor de la Tromso.

    „De la opt ani am început fotbalul cu domnul profesor Nastai. Sunt foarte bucuros că am ajuns la Naţională, mă simt foarte bine acolo şi sper să confirm şi pe viitor” ne-a spus tânărul mijlocaş sătmărean. Acesta recunoaşte că visează ca într-o zi să ajungă să joace pentru Steaua şi Barcelona. „Deocamdată mai am multe de demonstrat, e mult de muncit. Am făcut un pas important în carieră, joi merg în Scoţia iar apoi sper să rămân la lot şi pentru turneul de elită al Campionatului European” mai spune Kanalos care vede prin fotbal o oportunitate mare de a trece peste greutăţile pe care le întâmpină în familie.

    „Toni e un băiat foarte talentat dar care are încă mult de muncit atât pe plan fotbalistic cât şi al comportamentului. Mă bucur că a convins şi a reuşit să pătrundă în acest lot under 17 . Pe vremea când acolo antrena Răducioiu părea că e un cerc închis, acum odată cu venirea lui Vintilă au apărut şanse şi pentru alţi copii. Încă nu ne gândim nici la Olimpia, nici la Steaua şi nici la Barcelona. La LPS e un grup foarte bun care îl ajută, pe lângă el mai sunt aici cinci şase copii la fel de buni şi sper ca ei să confirme pe viitor” spune antrenorul Dacian Nastai.

    Din păcate şi la nivel de juniori echipele sătmărene au mari probleme în această perioadă de iarnă în a găsi terenuri acceptabile pentru antrenamente şi amicale. De altfel echipa under 17 de la LPS a jucat miercuri la Academia Debrecen un amical, pierdut cu 2-3 în ultimul minut. „Noi suntem doar echipa unui liceu iar ei a unei academii. La drept vorbind am jucat de la egal la egal cu o echipă ce are super condiţii faţă de ce avem noi la Satu Mare” a încheiat Nastai care a amintit că la Debrecen la Academie sunt 10 terenuri de dimensiuni normale atât sintetice cât şi cu iarbă pe când în Sătmar nu găseşti decât terenuri desfundate în această perioadă…

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE