Victor Ponta / Nu ne vom opune numirii lui Hellvig la SRI

Preşedintele PSD, Victor Ponta a declarat, luni, după şedinţa Biroului Permanent Naţional, că social-democraţii ”nu se vor opune numirii lui Eduard Hellvig la conducerea Serviciului Român de Informaţii (SRI), dar că doresc o dezbatere publică privind numirile nepolitice în instituţiile nepolitice.

Ponta a declarat că în urma deciziei din conducerea partidului, se va merge în faţa grupurilor parlamentare ale PSD cu propunerea respectării unui principiu enunţat încă din 2014, de a avea persoane, dacă se poate, nepolitice în fruntea unor instituţii nepolitice, respectiv ca ”toţi şefii din aceste instituţii să nu aparţină aceleeaşi formaţiuni politice”. El a spus, pe de altă parte, că PSD îşi doreşte să existe o dezbatere publică pe principiul potrivit căruia la instituţii nepolitice se vor numi oameni nepolitici. Preşedintele Klaus Iohannis l-a nominalizat, joi, pe europarlamentarul PNL Eduard Hellvig pentru funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand