A venit şi înfrângerea



Handbal

Seria de victorii a handbaliştilor de la CSM Satu Mare a fost întreruptă sâmbătă la Sighişoara. Sportivii pregătiţi de Nicolae Istrate au pierdut cu HCM, scor 31-34, după ce au controlat prima repriză şi au condus la pauză cu 16-13.

Din păcate înfrângerea a fost umbrită şi de accidentarea lui Clipea, care a reuşit şapte goluri în prima repriză. De vină a fost şi podeaua, care mai mereu a trebuit ştearsă din cauză că acoperişul a avut fisuri iar ploaia s-a infiltrat şi a udat suprafaţa de joc. Iar meciul a ţinut (!) peste o oră şi 40 de minute din cauza întreruperilor. Pe parcursul primului mitan, CSM-ul a condus cu 4-1 (min. 5), 10-4 (min. 18) şi 12-6 (min. 21).

Conform celor declarate de antrenorul Nicolae Istrate, repriza a doua a fost una în care elevii săi au ratat mult, chiar şi de la linia de 7 metri, le-a lipsit luciditatea şi norocul, iar Sighişoara s-a desprins în ultimele trei minute. O zi nefastă pentru handbaliştii noştri care au pierdut locul doi în clasament, dar şi poziţia a treia duce la barajul de promovare.

Un duş rece şi la propriu şi la figurat şi un meci care trebuie uitat cât mai repede de băieţi, care trebuie să revină în meciul de sâmbătă, pe teren propriu cu Unit din Alba Iulia.

La Sighişoara au marcat Olah – 9 goluri, Clipea – 7, Mureşan – 5, Morar şi Ungar – 3, Mateş şi Udriştioiu – 2. Au mai intrat Pop şi Jurj. Portarul Cioroiu a avut opt intervenţii, de cealaltă parte, Pogynă a oprit şapte goluri.

Potaissa II Turda – HC Reşiţa 36-46
Academia Minaur – U Cluj 25-28
HCM Făgăraş – Rom Cri Braşov 35-18
Poli II Timişoara – Naţional Sighişoara 29-24
Unit Alba Iulia – CSM Oradea 23-44
HCM Sighişoara – CSM Satu Mare 34-31
HC Sibiu – U Craiova – s-a jucat aseară





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts