More


    AID solicită excluderea din UDMR a lui Laszlo Borbely

    =

    1

    Asociația pentru Implementarea Democrației (AID) solicită excluderea din UDMR a lui Laszlo Borbely și critică dur decizia de miercuri a Camerei Deputaților de a respinge cererea de încuviințare a urmăririi penale a acestuia.

    “AID condamnă gestul celor 154 de colegi parlamentari ai lui Borbely de a vota împotriva cererii procurorilor DNA de începere a urmăririi penale pe numele lui Laszlo Borbely și consideră că este unul de afrondă la adresa justiției atâta vreme cât DNA a solicitat de îndată începerea urmăririi penale, iar Comisia juridică a Camerei Deputaților a avizat favorabil cererea procurorului general de încuviințare a începerii urmăririi penale în cazul deputatului Laszlo Borbely”, se arată într-un comunicat al asociației transmis joi AGERPRES.

    Asociația reamintește faptul că a semnalat în februarie, când 71 de senatori au votat împotriva ridicării imunității lui Varujan Vosganian, că aceste ”gesturi” ar putea avea ca posibil efect anularea atitudinii corecte, principiale a deciziilor luate în ultima vreme de Parlament ”și în concordanță cu solicitările cetățenilor români la votul din 16 noiembrie 2014”.

    Totodată, AID atrage atenția că acest aspect va fi ”cu siguranță reflectat în următorul raport al Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV)” și solicită conducerii UDMR demiterea din calitatea de membru al partidului a lui Laszlo Borbely ”în vederea consolidării imaginii democratice și pro-justiție a partidelor politice”.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img