Dyetkova şi Zburova ne-au trimis în play-out



Volei11

Faptul că echipa de volei a ieşit din zona play-off-ului nu mai este o noutate. Însă ieri, într-o conferinţă de presă la sediul CSM-ului, antrenorul Adrian Pricop, alături de preşedintele Valeriu Neagu şi directorul sportiv Claudiu Ştefănescu au pus pe tapet problemele echipei şi s-au găsit vinovatele pentru neaccederea între cele mai bune echipe: Ivana Zburova şi Viktorya Dyetkova.

Au fost făcute unele precizări referitoare la acte de indisciplină în cadrul echipei de volei care au dus la ratarea play-off-ului şi de non-combatul unor jucătoare străine plătite cu bani mulţi din bani publici. Iar faptul că s-a ajuns aici nu se datorează unor cauze financiare ci indisciplinei. Adrian Pricop a vorbit despre faptul că jucătoarele nu i-au respectat indicaţiile şi s-au luat de “guler“ cu acesta, în timpul meciurilor.

“Am avut cinci meciuri în care nu am luat nici măcar un set, deşi am avut două partide accesibile la Iaşi şi Lugoj. La Iaşi am intrat în conflict cu două jucătoare străine, acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Lugoj. Nu au respectat indicaţiile tactice şi aici mă refer la Zburova, Dyetkova şi Mathews, deşi au fost cu banii la zi. Au încălcat contractul, au prejudiciat imaginea clubului prin ieşirile extrasportive dar şi prin non-combat. Nu mi s-a părut normală atitudinea lor şi am decis alături de conducere să renunţăm la străine. Singura care a înţeles a fost Allison McCurdy care şi-a reziliat pe cale amiabilă contractul, iar de cealaltă parte, Zburova şi-a făcut bagajele şi a plecat acasă, dar îşi vrea salariile până la finalul sezonului“, a completat Pricop.

De cealaltă parte preşedintele Neagu le-a numit “mercenare“ pe acestea şi a spus că pe mai departe se va merge cu jucătoare autohtone şi românce. “Căutăm de acum să avem mai mulţi jucători autohtoni şi români la toate echipele de la CSM. Străinele nu au fost un exemplu bun pentru junioare, care s-au şi plâns de acest aspect“, a spus Neagu.

Referitor la meciul de azi cu CS Alba-Blaj, Adi Pricop speră să ia un set, în ideea că jocurile de culise nu se vor desfăşura în defavoarea formaţiei sătmărene. “Vom juca cu fetele noastre, sperăm să ne menţinem şi aşa în prima ligă cu ele. Avem trei meciuri acasă în play-out, dar le lipseşte încrederea tinerelor jucătoare“.

La final Pricop a vorbit şi despre turneul semifinal de junioare care va avea loc la Satu Mare în perioada 18-22 martie, unde CSM-ul va întâlni Blajul, Piteştiul, Suceava şi Timişoara.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts