Încălzire pentru play-off



oli

Cu obiectivul îndeplinit, Olimpia va juca azi ceva mai relaxată împotriva celor de la FC Olt Slatina. Fără a mai avea presiunea rezultatului, cele două formaţii deja intrate în play-off promit să ofere un spectacol de calitate.

Partida va începe la ora 11 şi va pune faţă-n faţă formaţiile de pe locurile şase şi trei din seria Vest.
Olimpia vine după o remiză albă în faţa liderului, ACS Poli Timişoara, şi e neînvinsă în acest an în vreme ce oltenii au învins abia pe final pe FC Bihor, scor 2-0.

Galben-albaştrii nu au amintiri prea plăcute din duelurile cu oltenii. Mai ales că anul trecut FC Olt învingea la Satu Mare cu 1-0 şi dădea o primă lovitură trupei lui Csik care apoi avea să rateze la „mustaţă” intrarea în play-off.

În tur FC Olt învingea Olimpia cu 2-1. Era primul gol marcat în deplasare de trupa antrenată atunci de Cosmin Bodea…Mai exact un autogol a lui Murariu.

Antrenorul Tibi Csik se vede nevoit să improvizeze pe banda stângă în partida de azi. Cu Sălăgeanu şi Iuhas suspendaţi, Munteanu ar putea fi trimis de pe dreapta pe flancul stâng al apărării. Iar la mijloc ar putea apărea Bic. Sau Faur!

Interesant e că cele două formaţii se vor mai revedea încă de două ori în această primăvară…în play off, parte a campionatului ce va decide promovata din seria Vest.

Olimpia ar putea începe meciul în formula: Anca – Paul C., Mureşan, Heil, Munteanu- Onicaş, Villand- Rus, Selagea, Bic- Markus.

Oprescu vede un meci echilibrat
Dacă în meciul precedent din deplasare, cu Metalul Reşiţa, împotriva slătinenilor au fost acordate trei penalty-uri, unul dintre ele pentru un henţ, oltenii n-au primit lovitură de la unsprezece metri cu FC Bihor, deşi situaţia a fost cam aceeaşi. Cu toate astea, tehnicianul oltenilor Dan Oprescu a evitat să comenteze arbitrajul, limitându-se la a vorbi despre meciul cu Olimpia Satu Mare, acolo unde speră ca echipa sa să fie arbitrată corect. „Nu vreau să discut despre arbitraj, cred că s-a văzut dacă a fost sau nu penalty la acel henţ. Ne aşteaptă o deplasare lungă la Satu Mare, va fi un meci la fel de echilibrat, sper doar că s-au terminat ofertele trei în unu”, a spus Oprescu, întrebat despre faza penalty-ului neacordat.

Interesant e că şi oficialii Olimpiei au avut ceva de împărţit cu arbitrii mai ales după jocul cu Poli Timişoara. Atât antrenorul Tibi Csik cât şi “vedeta” Adi Sălăgeanu i-au reproşat centralului Ilieş că nu a acordat două lovituri de pedeapsă la două faze în care bănăţenii au jucat mingea cu mâna în propriul careu.

Meciul Olimpia Satu Mare – FC Olt Slatina se va disputa, sâmbătă, cu începere de la ora 11.00.

Programul etapei
FC Olimpia Satu Mare – FC Olt Slatina
FC Bihor Oradea – Unirea Tărlungeni 11:00
Metalul Reşiţa – FC Caransebeş 11:00
CS Mioveni – AFC Fortuna 3-0
ACS Poli Timişoara – Şoimii Pâncota ora 18.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts