La concurenţă cu Oli



handbal3

Handbaliştii de la CSM Satu Mare joacă în etapa a 19-a a Diviziei A cu revelaţia returului, HCM Făgăraş. În tur, oaspeţii de azi s-au impus cu 30-28, la capătul unui meci în care şi spectatorii au intrat pe teren.

Din păcate, ora 11.00, cea la care se dispută acest joc care se anunţă interesant este aceeaşi cu meciul de liga a II-a dintre Olimpia şi FC Olt, ceea ce înseamnă că mulţi iubitori ai sportului vor trebui să aleagă între sala Ecaterina Both şi stadionul municipal.

Făgăraşul vine cu gânduri mari la Satu Mare, după ce în acest start de retur au învins forţe precum Oradea, Cluj sau Craiova. O veste bună din tabăra noastră o reprezintă faptul că Jurj a revenit la antrenamente şi va putea fi folosit în acest joc important. Cele două combatante se află la şase puncte diferenţă, cu menţiunea că braşovenii au primit trei puncte de penalizare.

Partida va fi oficiată de o brigadă din Maramureş, formată din C. Băban – I. Marta. O victorie azi ne menţine pe locul doi al clasamentului, loc care ne duce la barajul de promovare în primul eşalon.
Programul etapei a 19-a:
Naţional Sighişoara – Potaissa 2 Turda 49-42
U Craiova – Unit Alba Iulia
CSM Satu Mare – HCM Făgăraş
CSU Cluj – HC Sibiu
HC Reşiţa – Academia Minaur
CSM Oradea – HCM Sighişoara
Duminică
Rom Cri Braşov – Poli 2 Timişoara





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts