Patru pentru titlu!



Poate cel mai interesant și echilibrat sezon al Ligii Naționale de baschet feminin își începe în acest week-end faza semifinalelor. După 6 luni de lupte grele pentru poziționare, un astfel de sezon nici nu putea să ne ofere alte dispute decât cele care reprezintă reeditarea finalei din sezonul trecut (CSM Târgoviște – Univ. Vasile Goldiș ICIM Arad) pe de o parte, respectiv reeditarea finalei Cupei României de acum nici o lună (Sepsi SIC Sfântu Gheorghe – CSU Alba Iulia) pe de altă parte. Așadar, două serii care se vor decide după sistemul ”cel mai bun din trei meciuri” și ale căror rezultate nu pot fi anticipate nici de cei mai experimentați bookmakeri ale agențiilor de pariuri. De ce? În primul rând pentru că în sezonul regulat cele patru formații s-au bătut între ele într-un mod absolut fantastic, din cele 12 meciuri directe doar 3 încheindu-se cu victoriile gazdelor. E clar deci că, cel puțin din acest punct de vedere, avantajul terenului propriu nu pare să aibă un aport decisiv, cu toate că aportul publicului, măcar în privința întâlnirii dintre Sepsi si CSU Alba Iulia, nu poate fi neglijat. În al doilea rând, se vor afla față în față patru antrenori extrem de valoroși, fiecare excelând în cel puțin câte un capitol al joculu. Bosniacul Zoran Mikes, aflat la cârma proaspetei câștigătoare a Cupei României, este un tactician desăvîrșit care a reușit cu o rotație scurtă să își pună echipa în pole-position și în lupta pentru titlu după ce a caștigat sezonul regulat. În fața sa se va afla, antrenând pe CSU Alba Iulia, sârbul Miroslav Popov, poate cel mai muncitor tehnician din cei patru, capabil iată ca dintr-un lot fără mari indivudualități să construiască o echipă ce a disputat până acum două finale sezonul acesta, în Liga Europei Centrale, respectiv în Cupa României. Singurul tehnician român prezent în careul de ași, Dan Fleșeriu (CSM Târgoviște) vine din postura de campion en-titre, are o mare experiență în a manageria serii de play-off în ultimii ani și a demonstrat nu o dată că e capabil să câștige în fața oricărui adversar. În fine, portughezul Jose Araujo are deja un trofeu sezonul acesta, Univ. Vasile Goldiș ICIM Arad cîștigând pentru a treia oară Liga Europei Centrale și este un extraordinar de bun motivator, reușind sa-și capaciteze jucătoarele să dea mai mult de 100% în meciurile cheie. În al treilea rând, avem absențe importante, cel puțin la CSM Târgoviște (Whittington si Watson) și CSU Alba Iulia (Uiuiu) și rămâne de văzut cum vor fi suplinite absentele într-o serie de potențial trei partide.

Iar ca telespectatori sătmăreani îi vom ţine pumnii „unicului căpitan” de la CSM , Andreea Orosz antrenorului adoptat de Satu Mare, Dan Fleşeriu ambii acum la Târgovişte. Sau conducătorului de joc de la SEPSI, Annemarie Părău, rămasă definitiv în inimile iubitorilor de baschet din Satu Mare după cele două sezoane petrecute la CSM! Din păcate, din postura suporterului sătmărean privat în acest sezon de orice legătură cu baschetul de performanță din cauza evoluției catastrofale a CSM-ului nostru, nu ne rămâne decât să urmărim disputele de la distanță, asta și grație acordului de ultimă oră dintre Federația Română de Baschet și Dolce Sport, postul de televiziune cumpărând drepturile de transmisie pentru semifinalele si finalele campionatului.

Programul partidelor de duminică, la Dolcesport:
– Sepsi Sf. Gheorghe -CSU Alba Iulia- 18.15
– CSM Târgovişte- ICIM Arad – 20.00





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts