Schulz: Parlamentul European susține în continuare aderarea României la spațiul Schengen



1

Procesul de aderare la spațiul Schengen, pachetul legislativ al UE privind protecția datelor cu caracter personal și problematica Mecanismului de Cooperare și Verificare, au fost printre temele discutate de președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, și delegația care l-a însoțit la Bruxelles, cu oficiali europeni.

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a efectuat, joi, o vizită de lucru la Bruxelles, însoțit de o delegație oficială din care au făcut parte Titus Corlățean, președinte al Comisiei speciale comune a Parlamentului României pentru aderarea la Schengen, Ion Popa, liderul Grupului Parlamentar al PNL, Csaba Pataki, secretarul Grupului parlamentar al UDMR și Petru Ehegartner, membru al Grupului parlamentar Liberal Conservator.

Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, în prima parte a zilei, delegația s-a întâlnit cu Comisarul European pentru Justiție, protecția consumatorilor și egalitatea de gen, Věra Jourová.

”Au fost abordate chestiuni legate de procesul de înființare a Parchetului European, adoptarea pachetului legislativ al UE privind protecția datelor cu caracter personal și problematica Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV). În cadrul întâlnirii, președintele Senatului a apreciat că în ultimii ani România a înregistrat progrese semnificative în domeniul reformei sistemului judiciar și combaterii corupției. De asemenea, România a susținut consecvent atât înființarea Parchetului European, cât și combaterea terorismului, cea din urmă trebuind realizată cu asigurarea echilibrului corect între siguranță și drepturile și libertățile fundamentale”, afirmă sursa citată.

În cadrul întâlnirii cu președintele Parlamentului European, Martin Schulz, discuțiile au vizat procesul de aderare a României la spațiul Schengen și pachetul legislativ al UE privind protecția datelor cu caracter personal.

”În acest context, Călin Popescu-Tăriceanu a afirmat faptul că societatea românească, în ansamblul ei, a evoluat, iar încrederea în justiție se află pe un trend ascendent, ceea ce indică semne de însănătoșire civică. Președintele Parlamentului European, declarându-se mulțumit de progresul României din ultimii ani, a afirmat cu tărie că Parlamentul European susține în continuare aderarea acesteia la spațiul Schengen”, se mai arată în document.

De asemenea, delegația Senatului a avut întrevederi cu vicepreședintele Parlamentului European, Adina Ioana Vălean, cu vicepreședintele Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, Jan Philipp Albrecht și Marju Lauristin, membru al aceleiași comisii.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts