Spaniolul Pique, amendat pentru injurii aduse unui polițist



3

Gerard Pique, fundașul echipei de fotbal FC Barcelona, a fost amendat cu suma de 10.500 euro de către un tribunal spaniol, marți, după ce a insultat în luna octombrie un polițist care l-a amendat pe fratele său pentru parcare neregulamentară, relatează agențiile internaționale de presă.

Pique și-a cerut scuze în scris pentru încălcarea legii în incidentul din 13 octombrie 2014, dar judecătorul Maria Asuncion Gonzalez l-a amendat pe internaționalul spaniol ”pentru comportament lipsit de respect și agresivitate verbală”.

Fratele fundașului blaugrana a primit amendă pentru faptul că și-a parcat automobilul pe banda rezervată autobuzelor în zona Portului Olimpic a orașului Barcelona, cunoscută pentru barurile și cluburile de noapte. Pique a luat amenda, a mototolit-o și a aruncat-o, înjurându-l pe polițist.

Procurorul a cerut o amendă de 900 de euro, dar judecătorul a dispus o sancțiune mai mare, având în vedere salariul anual de circa 6 milioane pe care îl primește Pique.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts