Un avion al companiei Air Canada a ieșit de pe pistă la aterizarea la Halifax



2

Un avion Airbus A320 al companiei Air Canada a ieșit de pe pistă, duminică dimineață, la puțin timp după aterizarea pe aeroportul internațional Stanfield din Halifax (estul Canadei), cel puțin 25 de persoane fiind rănite ușor, au anunțat reprezentanți ai companiei aeriene și ai aeroportului, transmite AFP.

Aparatul efectua zborul intern AC624 Toronto — Halifax și avea 137 de persoane la bord, dintre care 132 de pasageri și cinci membri ai echipajului.

Compania Air Canada nu a oferit explicații legate de cauza acestui incident, însă sâmbătă seară fuseseră date publicității avertizări privind vizibilitatea redusă ca urmare a ninsorii abundente în estul Canadei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al aeroportului Stanfield din Halifax, Peter Spurway, 25 de persoane au fost spitalizate în urma acestui incident.

Aeroportul Halifax era afectat de o pană de electricitate la momentul producerii incidentului, dar purtătorul de cuvânt citat nu a precizat dacă există vreo legătură cu ieșirea avionului de pe pistă, în condițiile în care aeroportul funcționa pe baza generatoarelor electrice de rezervă, iar pistele aeroportului fuseseră curățate.

Spurway a precizat că Biroul securității transporturilor din Canada va deschide o anchetă privind cauzele acestui incident.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts