Victorie muncită cu lanterna roşie



baschet

CSM Satu Mare a jucat ieri primul meci din play-out din istoria echipei de baschet în faţa ultimei clasate, Rapid Bucureşti, o echipă care, după jocul prestat nu a arătat că îşi merită locul în clasament. S-a terminat 72-59 pentru fetele noastre care au muncit pentru o victorie care ar fi putut fi mai concludentă.

Dacă primele două sferturi au fost la îndemâna elevelor lui Iulian Sin şi Adriana Pricop, 21-13 şi 19-7, în partea a doua lucrurile au stat puţin diferit. Am câştigat sfertul trei la limită, 20-19 şi l-am pierdut pe ultimul, 12-20. Aici trebuie să menţionăm că în acest meci nu au evoluat junioarele de la CSM, fiind utilizate, teoretic, cele mai bune şapte dintre componentele echipei. Din câte se pare, echipa noastră a “reuşit“ performanţa să nu mai sperie nici măcar Rapidul, echipă pe care am, învins-o deja de 17 ori.

Duminică, la Bucureşti se joacă meciul doi dintre cele două combatante, iar Dan Militaru şi Rapidul îşi doresc o victorie, ceea ce ar însemna că meciul decisiv s-ar putea juca miercuri la Satu Mare.

Pentru CSM au marcat Kelsey Levington cu 26 de puncte şi 12 recuperări, reuşind un double-double, Flavia Ferenczi – 14 puncte, Eniko Laza – 10, Diana Moraru şi Bianca Voica cu 6 puncte, Renata Szmutku şi Luminiţa Manta – 5 puncte.
Dani C.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts