Victorie sătmăreană în premieră în faţa CFR-ului



Penultima etapă a Campionatului Naţional de popice tineret a consemnat o premieră pentru popicarii sătmăreni de la CSM.

Elevii lui Gheorghe Sabău au învins după o lungă perioadă de timp, patru ani, liderul seriei, CFR Cluj – Industria Sârmei Câmpia Turzii.

Cu un total de 3177 de popice doborâte, CSM-ul a devansat aşadar CFR-ul care a doborât 3041 popice şi CS Electro Tg. Mureş cu 2646 de popice doborâte. Pentru echipa noastră au evoluat excelent Ciprian Cubiţchi (526 p.d.), Vlad Sabău şi Vasle Maxim cu 543 de beţe, Darius Şoncodi (535 p.d.), Marius Lucuţ (518 p.d.) şi Gabriel Sabău (512 p.d.).

Iar Maxim şi Sabău au reuşit performanţele etapei, reuşind să doboare cele mai multe popice. De menţionat că etapa a avut loc la Tg. Mureş dar sub organizarea CSM-ului, echipa fiind compusă 100% din sătmăreni.

Ultima etapă este programată pe 28 martie tot la Tg. Mureş, iar echipa sătmăreană este calificată la turneul final indiferent de rezultat.

În plus, Gabriel Sabău şi Marius Lucuţ sunt cooptaţi la lotul naţional de juniori 1 (U 18) pentru amincalele cu Serbia, urmând ca azi să plece spre Tg. Mureş, iar meciurile se vor juca în week-end, în vederea pregătirii echipei pentru Campionatele Mondiale din luna mai din Germania, Spickendorf.
Daniel C.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts