A murit fostul mare arbitru Nicolae Rainea

Fostul mare arbitru Nicolae Rainea a decedat la vârsta de 81 de ani, au anunțat Federația Română de Fotbal și Comisia Centrală a Arbitrilor. Născut pe 19 noiembrie 1933, la Brăila, Nicolae Rainea și-a început cariera ca fotbalist, evoluând pentru Laminorul Brăila, Metalul Piatra Neamț și Constructorul Bârlad. În 1959, a devenit arbitru, iar după trei ani promova în lotul divizionar. A debutat în prima ligă în 1965, iar după două sezoane primea ecusonul FIFA. Cel mai titrat arbitru român a condus 400 de meciuri în prima ligă, a arbitrat 115 meciuri internaționale, a participat la trei ediții de Campionat Mondial. După ce s-a retras din arbitraj în 1984, a fost observator și, apoi, președinte al Asociației Județene de Fotbal Galați, de unde a primit funcția de președinte onorific. De asemenea, Nicolae Rainea a fost și președinte onorific al Comisiei Centrale a Arbitrilor. În 1980 a arbitrat finala Campionatului European de fotbal din Italia iar din brigadă a făcut parte şi sătmăreanul Otto Anderco.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Prodeximp angajeaza
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand