Caviar de Satu Mare



ferma-adrian

Peste trei ani, caviarul produs în judeţul Satu Mare va ajunge pe masa bogaţilor din întreaga lume. În 2018, ferma piscicolă Adrian va avea prima recoltă de caviar de la sturionii pe care îi creşte în 16 bazine. Preţul unui kilogram de caviar variază între 500 şi chiar 5.000 de euro, în funcţie de calitate şi de piaţa de desfacere. Cel mai rentabilă este comercializarea sa în Rusia şi în statele arabe. O altă microfermă de sturioni a fost înfiinţată în urmă cu şase-şapte ani în Carei. Sturionii nu sunt crescuţi în judeţul nostru doar pentru producţia de caviar, ci şi pentru pescuitul sportiv. Numeroşi administratori şi-au populat bălţile de pescuit cu sturioni, încercând să le ofere noi senzaţii tari clienţilor pescari.

Caviar de cegă şi de sturion siberian
Pe lângă creşterea peştilor obişnuiţi de apă dulce, cum ar fi crap, amur, fitofag, respectiv şalău şi somn, ferma piscicolă din Adrian s-a axat şi pe creşterea sturionilor. Deocamdată, afacerea este la început, primele recolte de caviar putând fi realizate peste circa trei ani, ne-a declarat directorul societăţii Piscicola Adrian, Dorel Aciu. “În cadrul unui proiect cu finanţare europeană, am amenajat 16 bazine pentru creşterea sturionilor. Ne ocupăm cu două specii, respectiv cu cegă şi sturion de Siberia. Primele recolte de caviar vor fi posibile peste trei ani. Sturionii pe care noi îi creştem trebuie să aibă între cinci şi şapte ani pentru a putea produce icre”, ne-a declarat directorul Dorel Aciu.

Cega (Acipenser ruthenus) este o specie comună de sturion euro-asiatic. Este unul dintre cei mai mici sturioni, o specie comună în Europa centrală. Cega este pescuită, dar poate fi și crescută pentru caviarul sau gelatina ce se obțin din icrele sale sau capturată pentru acvaristică. Sturionul siberian (Acipenser Baerii) a fost aclimatizat în ţara noastră datorită faptului că ciclul său de reproducere este unul dintre cele mai scurte din familia din care provine.

Producţia va merge la export
Întrucât cererea de pe piaţa internă este foarte scăzută, societatea Piscicola Adrian intenţionează să îşi exporte viitoarea producţie de caviar. Pe plan extern, pentru o sută de grame preţul ajunge şi la 50 de euro, dar şi la 500 de euro în unele cazuri. Cele mai bune pieţe de desfacere sunt în Rusia şi în statele arabe, unde şeicii sunt dispuşi să plătescă şi 5.000 de euro pentru un kilogram de caviar.

Caviarul proaspăt se prepară din icrele întregi ale femelelor de sturion. Peştii sunt scoşi din plase şi transportaţi în laborator vii. Aici sunt imobilizaţi prin anestezie, nu ucişi, iar pachetele de icre (ovarele) sunt colectate. Icrele trebuie colectate cât peştele este încă viu, altfel, după moartea peştelui fierea se sparge, dând gust amar icrelor. După recoltarea icrelor, acestea sunt cernute prin mai multe site pentru separarea pe dimensiuni şi de ţesutul ce le leagă. Dacă separarea pe sită se face cu grijă, icrele nu se sparg, rezultând un caviar de calitate superioară. După acest proces, se amestecă cu sare apoi se pun într-o sită fină pentru a se usca. După uscare, se împachetează în cutii de sticlă, metal sau porţelan şi se pot consuma. Se păstrează refrigerate.

Populări cu sturioni în bălţile de pescuit
Piscicola Adrian nu este singurul crescător de sturioni din judeţul nostru. O microfermă de sturioni a fost înfiinţată în urmă cu 6-7 ani pe raza municipiului Carei. În cursul anului trecut, întreprinzătorul care a înfiinţat ferma a vândut-o unei terţe persoane. De asemenea, în ultimii ani sturionii au devenit tot mai populari în rândul pescarilor din judeţul nostru. Tot mai mulţi administratori şi-au populat bălţile de pescuit cu sturioni. Cei mai mulţi dintre aceşti administratori au optat pentru sturionul siberian, din cauza adaptabilităţii sale deosebite şi a ritmului său de creştere mai rapid decât al celorlalte specii din familia sturionilor.

Szasz Lorand





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts