Preot dr. Cristian Boloş
Dumnezeu-Fiul (II). Iisus Hristos-Mântuitorul
“Care (Iisus Hristos) pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om” (Articolul III din Simbolul Credinţei).
Acest articol cuprinde învăţătura despre întruparea Domnului Iisus Hristos, învăţându-ne că Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu S-a pogorât din ceruri şi, prin Duhul Sfânt, luând trup din Fecioara Maria, S-a făcut om, ca să mântuiască oamenii din păcatul strămoşesc şi din urmările lui rele, din robia păcatului şi a morţii, să arate oamenilor calea mântuirii, calea întoarcerii la Dumnezeu, în raiul fericirii pierdute prin neascultarea lui Adam. Prin urmare, El Se mai numeşte “Mântuitorul lumii”, arătându-ne calea mântuirii prin: 1. învăţăturile Evangheliei; 2. minunile Sale dumnezeieşti; 3. pătimiri şi răstignire; 4. întemeierea Bisericii; 5. instituirea Sfintelor Taine.
Fiul lui Dumnezeu, a doua Persoană a Sfintei Treimi, este Cel Care S-a făcut om şi S-a jertfit pentru noi, oamenii. Prin viaţa şi moartea Lui, noi putem spera la viaţa veşnică. El, însă, va veni şi a doua oară să judece întreaga lume, iar pe cei care au respectat Evanghelia Sa îi va aşeza în Împărăţia cea veşnică.
Fiul lui Dumnezeu este pretutindeni prezent (de faţă), totdeauna în ceruri şi totdeauna pe pământ. Ȋn Crez mărturism că “S-a pogorât din ceruri”, fiindcă mai înainte de a Se întrupa era nevăzut pe pământ; văzut S-a făcut numai prin arătarea în trup şi de aceea apar cuvintele “S-a pogorât”. Expresia “pentru noi oamenii” ne arată că Iisus a venit pentru toţi oamenii (din trecut, prezent şi viitor), nu numai pentru vreun oarecare popor sau neam. Ȋntruparea Fiului lui Dumnezeu din Preacurata Fecioară Maria (din care El Şi-a luat trup omenesc adevărat) s-a făcut în chip minunat, nu după rânduiala firii omeneşti, ci prin umbrirea Fecioarei de Duhul Sfânt: “Şi răspunzând, îngerul (Gavriil) i-a zis (Mariei): Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul (Iisus) Care Se na naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca I; 35). Iisus S-a întrupat, adică S-a zămislit în pântecele Fecioarei, şi S-a făcut om în momentul naşterii din Fecioara Maria. El, spun Sfinţii Părinţi, S-a născut “mai înainte de veci” din Tată fără mamă şi S-a făcut om în timp, “la plinirea vremii” (Galateni IV; 4) din mamă (Fecioara Maria) fără tată pământesc. Făcându-Se om, Fiul lui Dumnezeu nu a încetat să fie Dumnezeu adevărat: Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat, cu trup omenesc adevărat şi suflet omenesc adevărat, întru totul asemenea nouă, afară de păcat. Astfel, Iisus Hristos are două firi sau naturi: dumnezeiască şi omenească şi are două voinţe şi lucrări ale celor două firi, care nu se amestecă una cu alta şi nu se schimbă una cu alta, nu se împart una de o parte şi una de altă parte, pentru că unul este Hristos, şi nu se despart una de alta în persoana Mântuitorului. Ca atare, Ȋl numim pe Mântuitorul Dumnezeu-Om şi El rămâne Dumnezeu-Om pentru veşnicie.
Că Iisus Hristos este Mântuitorul făgăduit se adevereşte prin aceea că în El şi cu El s-au împlinit toate proorociile Vechiului Testament referitoare la Răscumpărătorul mult aşteptat: timpul naşterii Lui (Daniil II; 44-45), locul naşterii-Betleem (Miheia V; 1), naşterea dintr-o Fecioară (Isaia VII; 14), pătimirile şi moartea (Isaia cap. LIII), împărţirea hainelor prin tragere la sorţi (Psalm XXI; 20), băutura cu oţet şi fiere (Psalm LXVIII; 25). De asemenea, pătimirile lui Iisus au fost preînchipuite prin Abel, Isaac, Iosif, mielul Paştilor, şarpele de aramă; preoţia lui Melchisedec ne duce cu gândul la preoţia Domnului, proorocul Iona la învierea Domnului, corabia lui Noe la Biserică, iar tăierea împrejur la Botez ş.a.m.d.
Prin viaţa şi lucrarea Lui, Mântuitorul Iisus Hristos împlineşte o întreită slujire, misiune şi demnitate:
1. misiunea de Învăţător sau Prooroc, prin care ne-a luminat calea mântuirii prin învăţăturile Evangheliei (“Şi apropiindu-se un cărturar, I-a zis: Învăţătorule, Te voi urma oriunde vei merge” – Matei VIII; 19; “Voi însă să nu vă numiţi rabi, că unul este Învăţătorul vostru: Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi” – Matei XXIII; 8; “Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc mare S-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său” – Luca VII; 16; “Iar oamenii văzând minunea pe care a făcut-o, ziceau: Acesta este într-adevăr Proorocul, Care va să vină în lume” – Ioan VI; 14);
2. slujirea de Preot sau Arhiereu, prin care ne-a deschis calea mântuirii prin pătimiri şi răstignire, prin sângele Crucii, prin întemeierea Bisericii şi instituirea Sfintelor Taine (“Juratu-S-a Domnul şi nu-I va părea rău: Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec” – Psalmi CIX; 4; “Drept aceea, având Arhiereu mare, care a străbătut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să ţinem cu tărie mărturisirea. Că nu avem Arhiereu care să nu poată suferi cu noi în slăbiciunile noastre, ci ispitit întru toate după asemănarea noastră, afară de păcat” – Evrei IV; 14-15);
3. demnitatea de Împărat, Domn sau Stăpân atotputernic în cer şi pe pământ, prin care ne-a arătat calea mântuirii prin minunile pe care le-a săvârşit, mai ales prin Învierea Sa, prin puterea de a împlini făgăduinţele pe care le-a făcut şi prin conducerea Bisericii de-a lungul veacurilor până la sfârşitul lumii (“Şi deasupra capului au pus vina Lui scrisă: Acesta este Iisus, regele iudeilor” – Matei XXVII; 37; “Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ” – Matei XXVIII; 18; “Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit” – Luca I; 33; “Binecuvântat este Împăratul care vine întru numele Domnului! Pace în cer şi slavă întru cei de sus” – Luca XIX; 38; “Har vouă şi pace, de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos” – Evrei I; 3).
Sfânta Evanghelie ne învaţă că este un singur Dumnezeu în trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Care a creat lumea din nimic. Totodată, ne învaţă că toţi oamenii sunt fraţi între ei, fiindcă sunt fiii aceluiaşi Dumnezeu. În vederea dobândirii mântuirii e nevoie de rugăciune, de convieţuire în pace şi în credinţă, de într-ajutorare şi de iubire. De altfel, Domnul Iisus Hristos, răspunzând la întrebarea: “Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege?”, afirmă: “Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii” (Matei XXII; 36-40). Prin pătimiri şi prin răstignirea de pe Golgota, Hristos S-a dat pe Sine jertfă şi a suferit, ca om, moartea pe cruce, ca prin Trupul Său şi prin Sângele Său să şteargă blestemul şi să împace pe oameni cu Dumnezeu, în urma căderii în păcatul strămoşesc a protopărinţilor noştri Adam şi Eva în Grădina Edenului. Prin răstignire, Domnul Şi-a întărit învăţăturile evanghelice (crucea fiind momentul supremei iubiri a lui Dumnezeu faţă de om) şi S-a dat pe Sine ca pildă de suferinţă, de iubire şi de răbdare. Ca toţi oamenii, dintodeauna şi de pretutindeni, să aibă posibilitatea să urmeze calea mântuirii şi să se bucure de roadele răstignirii şi ale Evangheliei, Mântuitorul Iisus Hristos Şi-a ales Apostoli, a întemeiat Biserica şi a instituit Sfintele Taine: Botezul, Mirungerea, Spovedania, Împărtăşania, Maslul, Cununia şi Preoţia. Prin minuni, Domnul Hristos Şi-a arătat puterea dumnezeiască. El a săvârşit multe minuni, care pot fi catalogate astfel: minuni asupra naturii înconjurătoare, asupra unor persoane (tămăduiri şi învieri din morţi: fiica lui Iair, fiul văduvei din Nain şi Lazăr din Betania) şi asupra propriei persoane (schimbarea la faţă, pogorârea la iad, învierea Sa din morţi, arătările de după Înviere şi înălţarea Sa la cer).
Ȋn concluzie, Fiul lui Dumnezeu a trebuit să Se facă om spre a ne mântui pe noi. El S-a făcut om cu adevărat, fără să înceteze a fi Dumnezeu. Rămânând Dumnezeu neschimbat, El Ȋnsuşi S-a făcut şi om adevărat. După întrupare, nu unul este Fiul lui Dumnezeu şi altul Fiul omului, ci unul şi acelaşi. Astfel, Iisus Hristos este şi Dumnezeu adevărat, şi om adevărat. Sfântul Grigorie Teologul scria: “Fiul lui Dumnezeu primeşte a Se face şi a Se numi Fiu al omului, nu ceea ce a fost schimbând, că este fără de schimbare, ci ceea ce nu a fost luând, că este iubitor de oameni”.
