Cinci tineri din Negreşti, la un pas de moarte



cinci

Cinci tineri, două fete şi trei băieţi, din Negreşti-Oaş şi-au văzut moartea cu ochii după ce au intrat cu maşina într-un stâlp din beton. Accidentul a avut loc ieri dimineaţă pe Drumul Naţional 1C Baia Mare-Satu Mare, în zona cunoscută sub denumirea Dealul Dura. Tinerii au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Baia Mare. Potrivit anchetatorilor, maşina se deplasa cu 180 km/h.

Cei cinci tineri se aflau într-o maşină Toyota înmatriculată în Austria. Potrivit anchetatorilor, din cauza vitezei şoferul a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă şi s-a izbit cu maşina de un stâlp. În urma impactului maşina a fost aruncată înapoi pe drum iar acul vitezometrului s-a blocat la 180 km/h. În urma lor, într-o altă maşină erau alţi prieteni de-ai lor care au sunat la „112”.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje SMURD, trei Ambulanţe, un echipaj de la descarcerare, un echipaj al pompierilor dar şi poliţişti din Tăuţii Măgherăuş. Tinerii au fost transportaţi de urgenţă la spitalul din Baia Mare.

Etilotestul a arătat că şoferul consumase băuturi alcoolice (0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat). Medicii i-au preluat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. “Echipajul SMURD a fost solicitat în cursul dimineţii pentru un accident cu victime multiple la ieşire din oraşul Baia Mare. Am intervenit cu cinci echipaje: echipajul de Terapie Mobilă Intensivă, echipajul de prim ajutor şi un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanţă şi două echipaje cu asistenţi. La faţa locului au fost cinci victime. La momentul sosirii noastre acolo toate erau conştiente, stabile hemodinamic şi respirator. Au fost preluate şi transportate în condiţii de siguranţă la UPU, unde li se fac investigaţii în principal pentru traumatismele cranio-cerebrale pe care acestea le-au suferit” a declarat pentru actualmm.ro, reprezentantul SMURD Maramureş, dr. Vlad Bârle.

Florin Dura





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts