More

    Construcția Atelierul de tâmplărie de la Liceul “Ioniță G. Andron”, în grafic

    negresti

    Primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, a inspectat ieri șantierul de la Liceul Tehnologic “Ioniță G. Andron”, acolo unde se construiește un atelier de tâmplărie modern din fonduri europene. Primarul Aurelia Fedorca a participat de dimineață la ședința de progres care a avut loc în cadrul proiectului, fiind discutate problemele ivite în timpul construcției și stadiul lucrărilor.

    Atelierul de tâmplărie de la Liceul Tehnologic “Ioniță G. Andron” este construit din fonduri europene, în cadrul unui proiect derulat de Primăria orașului Negrești-Oaș și acest liceu, pentru care s-a obținut finanțare nerambursabilă prin Programul Operațional Regional. Valoarea totală a proiectului este de 944.341,46 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 688.580,31 lei (finanțare nerambursabilă și contribuția beneficiarului).

    Primarul Aurelia Fedorca a declarat că atragerea tinerilor spre meserii este o necesitate, având în vedere că piața muncii cere tineri calificați, însă în școală se învață doar teorie. ”Prin acest atelier venim în întâmpinarea tinerilor care vor să învețe meserii practice și care vor avea astfel posibilitatea să profeseze cu succes imediat după finalizarea studiilor”, a precizat Aurelia Fedorca.
    Atelierul va fi finalizat în termen de 12 luni, urmând ca de anul viitor elevii să poată să deruleze aici activități practice. Prin acest proiect se dorește creșterea cu un procent de 50% a tinerilor care vor să urmeze învățământul profesional.
    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE