ISU Satu Mare recrutează pompieri



pompi

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” al judeţului Satu Mare recrutează, în această perioadă, absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat pentru admiterea în instituţiile de învăţământ care formează personal pentru nevoile Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Persoanele interesate se pot prezenta pentru detalii sau pentru a depune cererile de înscriere la Biroul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Someş”, de pe strada Fabricii, numărul 35 din localitatea Satu Mare, până pe data de 29 mai, pentru Facultatea de Pompieri, iar pentru Şcoala de Subofiţeri – până la data de 7 august. Durata studiilor este de patru ani pentru instituţia de învăţământ superior, iar pentru elevii Şcolii de Pompieri, durata este de numai doi ani.

Candidaţii trebuie să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România, să cunoască limba română scris şi vorbit, să aibă capacitate deplină de exerciţiu, să fie declaraţi „apt” din punct de vedere medical, fizic şi psihic, să aibă vârta de minimum 18 ani împliniţi în cursul anului în care participă la concurs, să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate, să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani, să aibă vârsta de până la 27 de ani, împliniţi, să aibă înălţimea de minimum 1,65 m bărbaţii şi 1,60 m femeile şi să fi avut o conduită excelentă în şcoală.
Florin Dura





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts