MAE se află în contact permanent cu autoritățile franceze și cele din Burkina Faso în cazul românului răpit



1

Celula de criză convocată de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a informat familia cetățeanului român care a fost răpit sâmbătă de un grup de persoane înarmate în Burkina Faso și menține o legătură permanentă cu aceasta, informează Direcția Purtător de Cuvânt și Comunicare din cadrul Ministerul Afacerilor Externe (MAE) printr-un comunicat de presă remis duminică AGERPRES.

Potrivit MAE, Celula de criză a continuat să lucreze pe parcursul serii de ieri și al nopții, fiind în contact cu autoritățile din Burkina Faso prin ambasadele României din regiune. De asemenea, reprezentanții MAE sunt în contact cu autoritățile franceze.

MAE a făcut, de asemenea, precizarea că cetățeanul român făcea parte dintr-o echipă de patrulare care asigura securitatea perimetrului exploatării miniere. Potrivit informațiilor obținute de la compania de exploatare minieră în cadrul căreia cetățeanul român activa, acesta nu ar fi fost rănit în schimbul de focuri, susține MAE.

“Conducerea minei și directorii întreprinderii se află în contact permanent cu autoritățile din Burkina Faso, care au detașat un important contingent militar în zonă, în vederea identificării răpitorilor. De asemenea, atașatul militar de pe lângă Ambasada Franței din Ouagadougou, cu care Ambasada României la Dakar este în legătură prin intermediul Consulului Onorific al României la Bamako, a comunicat că sunt în derulare demersuri specifice pentru urmărirea și identificarea răpitorilor”, se mai arată în comunicatul MAE.

Un agent de securitate român angajat al unei societăți miniere a omului de afaceri Frank Timiș a fost răpit în Burkina Faso de indivizi înarmați, relatează agenția Reuters.

Incidentul s-a produs sâmbătă în nordul acestei țări, în apropierea frontierei cu statul Mali, la o mină de mangan deținută de compania Pan African Minerals, subsidiară a Frank Timiș Corporation.

“Una dintre patrulele noastre a fost atacată” și “românul care conducea patrula a fost răpit”, a declarat directorul societății Pan African Minerals, precizând de asemenea că un jandarm este grav rănit, iar șoferul este rănit la un picior.

Potrivit unei surse de securitate locale, atacul a fost condus de cinci persoane înarmate, care, după ce l-au răpit pe agentul de securitate român, s-au îndreptat către granița cu Mali.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts