Premii peste aşteptări pentru elevii odoreni la concursul „Eu iubesc biblioteca”



odoreu

Elevii Şcolii Gimnaziale Odoreu au obţinut rezultate peste aşteptări la concursul „Eu iubesc biblioteca”, organizat de Biblioteca Judeţeană în parteneriat cu bibliotecile orăşeneşti şi comunale. Astfel, unul dintre elevii odoreni a obţinut premiul întâi la categoria sa de vârstă, iar un altul o menţiune specială.

La acest concurs, desfăşurat în perioada 15 decembrie 2014 – 23 aprilie 2015, au fost înscrise peste 180 de lucrări ale elevilor din tot judeţul. Biblioteca Comunală Odoreu, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială Odoreu, a înscris în concurs 10 participanţi, coordonaţi de profesorul Adrian Chereji şi învăţătoarea Ioana Şovre. „A fost o competiţie acerbă şi ne bucură faptul că elevii noştri au cucerit premii mult peste ceea ce ne aşteptam. Suntem mândri de ei, precum şi de cadrele didactice care i-au pregătit”, ne-a declarat fostul bibliotecar din Odoreu, Carmen Mezei.

Premiile cucerite de elevii odoreni au fost peste aşteptări. Astfel, Sabin Mezei a cucerit locul întâi la acest concurs, la categoria clasa a IV-a, prezentând o compunere. „Am fost ajutat la scrisul acestei compuneri atât de cadrele didactice cât şi de părinţi. Mă bucur că am reuşit să obţin premiul întâi, iar acest lucru reprezintă un imbold pentru mine”, ne-a spus tânărul elev.

De asemenea, elevul Szekely Patrick a reuşit să obţină o menţiune specială la aceeaşi categorie de vârstă, prezentându-se la concurs cu o poezie. „Am încercat să compun o poezie în care eroii principali sunt personaje din poveştile citite de mine. Mă bucur că am reuşit să obţin această menţiune specială”, ne-a declarat Patrick.

Noua bibliotecară a Bibliotecii comunale Odoreu, Margareta Cărăuşan, va continua munca predecesoarei sale şi va căuta tinere talente la Şcoala Gimnazială din comună ajutându-i să se afirme în cadrul concursurilor de acest gen.
Florin Dura





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts