Se zvoneşte prin ziare…



l Generalul Valerii Gherasimov, şeful statului major al armatei ruse, a avertizat că puterile non-nucleare care vor găzdui elemente antirachetă reprezintă obiective prioritare ale reacţiei militare a Rusiei. El a adăugat că elementele anti-balistice care vor fi montate în România şi Bulgaria sunt o ameninţare pentru ţara sa. În replică, premierul Victor Ponta a afirmat că ameninţările formulate de diverşi oficiali ai Federaţiei Ruse „nu ne intimidează şi nu ne schimbă strategia”.

l Ministerul Sănătăţii a atenţionat asupra riscului reapariţiei unor boli foarte grave, unele mortale, după cum a sesizat şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Un exemplu este poliomielita, o boală eradicată prin vaccinare, dar care poate reapărea prin refuzul vaccinării. Acoperirea vaccinală în România se află sub nivelul recomandat de OMS, de 95%, pentru boli precum difterie, tetanos, rubeolă, rujeolă, oreon şi hepatita B. Riscul reapariţiei acestor boli se datorează, în principal, refuzului vaccinării, în pofida demersului de promovare de Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu specialiştii OMS. l Bulgaria vrea să urmeze exemplul României şi a anunţat că va crea o structură specializată care va investiga faptele de corupţie ale înalţilor oficiali. Noua instituţie va avea procurori, anchetatori şi inspectori şi va fi operaţională la începutul anului 2016. Guvernul estimează că 7.670 de responsabili ar putea fi investigaţi de această nouă agenţie. Instituţia va fi creată după modelul DNA din România şi va colabora cu serviciile secrete. l O grupare de interlopi care plasa euro falşi tipăriţi la Oradea de mafia italiană a fost anihilată la Timişoara. Anchetatorii susţin că membrii grupării au pus în circulaţie sute de mii de euro falsificaţi sub forma unor bacnote de 50 de euro, care se vindea pe piaţa neagră cu 70 de lei bucata. DIICOT Timişoara a demarat audierile a 60 de persoane implicate în această afacere murdară. l Strategia de Securitate Naţională a Ucrainei prevede integrarea ţării în NATO ţşi în Uniunea Europeană. Aderarea la NATO este considerată singura garanţie externă de încredere privind suveranitatea statului şi integritatea sa teritorială.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts