Șeful delegației UE în Republica Moldova, în vizită la Tiraspol, pe fondul situației economice din regiune



2

Șeful delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, însoțit de șeful EUBAM (Misiunea europeană de asistență la frontiera moldo-ucraineană), Francesco Bastagli, s-a aflat joi la Tiraspol, unde a avut o întrevedere cu reprezentantul politic al regiunii transnistrene, Nina Ștanski, pentru a discuta situația social-economică din regiune, transmite Unimedia.

În cadrul întâlnirii, Nina Ștanski, care conduce așa-zisul minister de externe al Transnistriei, i-a informat pe cei doi oficiali că, de la începutul anului 2015, tranzitul de mărfuri din regiunea transnistreană prin Ucraina a scăzut de două ori, ceea ce a afectat peste 100 de companii locale. De asemenea, șefa diplomației administrației nerecunoscute de la Tiraspol a mai indicat că schimburile comerciale între regiunea transnistreană și Ucraina s-au diminuat cu 60%. În context, Nina Ștanski a insistat asupra unui rol mai constructiv din partea UE și a părților implicate în reglementarea conflictului transnistrean pentru a ajuta la rezolvarea situației din regiune, după cum notează novostipmr.ru.

Șeful delegației UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, a subliniat că știe despre situația din regiune și că speră ca Tiraspolul și Chișinăul să găsească soluții reciproc avantajoase pentru depășirea crizei.

Situația economică din stânga Nistrului continuă să se agraveze în contextul în care efectele crizei financiare din Rusia asupra economiei regiunii separatiste transnistrene se fac din ce în ce mai simțite. De la începutul acestui an, exportul din regiune a scăzut cu 40%, iar volumul importului cu 20%. Compania Tirotex, cel mai mare producător de textile din regiunea transnistreană, și-a sistat recent activitatea, iar aproape tot colectivul a fost disponibilizat. Anul trecut, exportul companiei spre Rusia s-a redus de două ori, iar spre Ucraina — cu 80%.

Liderul de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, declara recent, potrivit publika.md, că bugetul regiunii este cu 10 milioane de dolari mai mic decât era prevăzut inițial. Din această cauză, pensiile au scăzut cu 30%, în timp ce prețurile la alimente și medicamente, precum și tarifele la servicii și utilități au crescut semnificativ. Potrivit lui Șevciuk, regiunea ar avea nevoie de aproximativ două miliarde de dolari pentru a face față cheltuielilor.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts