Și-a lovit sora în cap cu o coadă de topor



După ce s-au certat pentru o bucată de pământ, un bărbat din Tarna Mare, Vasile R., și-a lovit sora cu coada de la topor și cu o furcă în cap. Femeia în vârstă de 48 de ani, Ana R., a ajuns cu câteva răni la cap, pe mâinile medicilor. Scandalul a avut loc sâmbătă după-amiază. O moștenire constând într-o palmă de pământ era cât pe ce să se termine cu o tragedie. Doi frați din Tarna Mare s-au certat pentru o bucată de pământ lăsată drept moștenire de către părinții acestora. Cearta însă a degenerat, iar Vasile R. a pus mâna pe un topor și o furcă, iar cu coada celor două unelte și-a lovit sora direct în cap. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
Robert Marcus





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts