Sicrie pe patru roţi



rar

Trei sferturi dintre maşinile verificate pe raza judeţului Satu Mare de inspectorii de la Registrul Auto Român (RAR) şi Poliţia Rutieră au probleme de natură tehnică sau de natură birocratică. Mai mult, zeci de maşini au fost retrase din circulaţie din cauza gravelor nereguli de ordin tehnic, acestea fiind considerate de specialişti nişte veritabile sicrie pe patru roţi.

Zeci de maşini prezintă pericol iminent
Registrul Auto Român (RAR) şi Poliţia Rutieră continuă acţiunile de eliminare din trafic a vehiculelor care pot produce accidente din cauza problemelor tehnice grave pe care le au. Astfel, în urma acţiunilor de control desfăşurate în primele trei luni din 2015, la nivelul județului Satu Mare inspectorii RAR au verificat 720 de vehicule, descoperind 22 automobile care prezentau pericol iminent de accident. În aceste situaţii, una dintre măsurile luate a fost reţinerea certificatului de înmatriculare, care poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice la reprezentanţele Registrului Auto Român.

Majoritatea maşinilor au probleme
Ca urmare a aceloraşi controale s-a constatat că 77% dintre vehicule aveau diferite neconformităţi de natură tehnică sau legate de acte. Din totalul vehiculelor cu probleme, un procent de 57,22% au fost considerate neconforme din punct de vedere al securităţii rutiere, fiind identificate probleme privind proasta funcţionare a dispozitivelor de iluminare şi semnalizare, starea necorespunzătoare a şasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale la direcţie, defecţiuni ale sistemului de frânare. De asemenea, 4% dintre autovehicule depăşeau nivelul maxim admis de poluare, iar 1% au avut probleme legate de identificare. Totodată, un procent de 3% au avut neconformităţi din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecţiei tehnice periodice, respectiv ITP-ul a fost expirat sau fals.

Zeci de certificate de înmatriculare reţinute
La finalul controalelor tehnice desfăşurate în trafic în intervalul ianuarie-martie 2015, Poliţia Rutieră a reţinut 65 de certificate de înmatriculare, trei permise de conducere şi au fost aplicate 316 amenzi. Menţionăm că sancţiunile mai sus specificate au fost aplicate exclusiv pentru vehiculele la care inspectorii RAR au găsit neconformităţi tehnice sau legate de acte.

Scade, totuşi, poluarea
Numărul vehiculelor care depășesc nivelul maxim admis de poluare a scăzut cu mai bine de două procente în primele trei luni ale lui 2015 față de aceeași perioadă a anului trecut. “La reducerea poluării din aer generată de noxele auto au contribuit substanțial și controalele în trafic efectuate de inspectorii RAR, în urma cărora poliția a aplicat sancțiuni considerabile”, precizează directorul general al R.A.R.-R.A., ing. George-Adrian Dincă.

Directorul general al Registrului Auto Român, ing. George-Adrian Dincă, menţionează că rezultatele controalelor desfăşurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte R.A.R. – Poliţie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni.

Ciprian Bâtea





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts