Simpozion regional la Universitatea “Vasile Goldiş” Satu Mare



goldis

La sediul Universităţii “Vasile Goldiş” Arad- Filiala Satu Mare, în aula Dr. Vasile Lucaciu, a avut loc ieri cea de-a XI-a ediţie a simpozionului intitulat “Ştiinţă şi Dezvoltare Durabilă în Profil Teritorial”. La acest eveniment ştiinţific au participat reprezentanţii Filialelor Goldiş din Satu Mare, Baia Mare, Zalău şi Marghita, cercetători ştiinţifici, studenţi, reprezentanţii Administraţiei Publice Locale, şefi de instituţii şi alţi invitaţi.

În deschiderea simpozionului, prorectorul Universităţii “Vasile Goldiş” – Filiala Satu Mare, prof. univ.dr. Gavril Ardelean, a menţionat faptul că lucrările ştiinţifice se vor axa în principal pe trei mari secţiuni: Economia şi dezvoltarea durabilă, Mediul şi dezvoltarea durabilă şi Disciplinele socio-umane. Acesta a mai precizat că Simpozionul are un caracter teoretic, dar prin lucrările de cercetare ştiinţifică acesta se conectează la dezvoltarea regională durabilă prin diferite proiecte europene, investiţii ale administraţiilor publice locale, protecţia mediului sau alte proiecte private.

Prefectul Eugeniu Avram, prezent la eveniment, a precizat că în perspectivă, la nivelul judeţului Satu Mare, vor urma o serie de dezbateri în vederea dezvoltării viticulturii şi implicit a valorificării vinurilor locale sub un brand consacrat şi individualizat.
Dumitru Ţimerman





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts