Vieţile familiei Foldi, salvate de un un şofer polonez



rat

Şoferul polonez al unui autotren le-a salvat viaţa lui Adrian Foldi şi a părinţilor acestuia. În momentul producerii accidentului, maşina în care se aflau cei patru a luat foc, care a fost stins de către polonez. Mai mult, potrivit martorilor, polonezul a reuşit să evite un carnagiu, după ce a făcut o manevră salvatoare, reuşind să nu intre în maşinile aflate în carambol.

Potrivit afirmaţiilor unor apropiaţi ai familiei Raţ, accidentul de vineri seara s-a produs din cauza faptului că semnalizările rutiere de pe alveola de reducere a vitezei au fost distruse de un TIR cu o săptămână înainte de producerea accidentului. Cum acestea nu au fost remontate, Adrian Foldi nu a văzut alveola la timp, astfel că s-a produs accidentul.

Aceleaşi surse mai afirmă că şoferul polonez al unui TIR a salvat vieţile lui Adrian Foldi şi a părinţilor acestuia. În momentul producerii accidentului, autoturismul sătmărenilor a luat foc, care a fost stins de polonez. Altfel exista riscul ca şi ceilalţi trei ocupanţi ai locurilor din maşină să moară în incendiu. Martorii susţin că polonezul a acţionat profesionist, luând patru stingătoare şi intervenind salvator. “Şoferul polonez a reuşit să evite în ultima clipă să intre în maşinile care erau trase lateral din cauza accidentului. Nu doar că i-a salvat pe cei trei din maşină, dar ne-a salvat şi pe noi”, susţine un martor ocular.

În ceea ce priveşte situaţia celor trei supravieţuitori ai accidentului, iubitul Paulei Raț, Adrian Foldi, este internat pe Secția de Neurochirurgie a Spitalului Județean din Oradea. “Ambulanţa a venit foarte repede, este adevărat. A ajuns în 15 minute la locul accidentului. Timp de douăzeci de minute i s-a oprit inima de două ori lui Adrian Foldi, dar medicii l-au salvat”, a mai spus martorul ocular. S-a trezit din comă şi, potrivit aceloraşi surse, ar fi cerut telefonul mobil pentru a o suna pe Paula, lucru ce dovedeşte faptul că încă nu ştie ce s-a întâmplat cu iubita lui. Acest lucru nu a fost nici confirmat nici infirmat de reprezentanţii spitalului bihorean.

Mama lui Adrian, a fost mutată de la ATI pe Secția de Ortopedie deoarece a suferit mai multe fracturi la nivelul membrelor, dar nu au apărut complicații. În schimb, tatăl tânărului este într-o stare mai gravă, acesta suferind o ruptură de splină, motiv pentru care a şi fost operat în noaptea de vineri spre sâmbătă. El se mai află pe Secția de Terapie Intensivă și urmează să mai sufere o intervenție chirurgicală la nivelul femurului.

Accidentul în urma căruia Paula Raţ, fiica fostului președinte al clubului FC Olimpia Satu Mare, Catrinel Raț, a decedat, s-a produs vineri seara, în jurul orei 22.30, în afara localității Avram Iancu din județul Bihor. Paula Raţ a fost înmormântată luni la Cimitirul Greco-Catolic de lângă Gară.

Florin Dura





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts